Motivul bizar pentru care viața pietonilor este în pericol iarna

Autor: George Cristea 13 ian. 2021 Știri auto

Pietonii reprezintă categoria cea mai vulnerabilă în cazul accidentelor rutiere. Iarna, pericolul este mai mare, iar cauzele sunt, uneori, greu de imaginat. Iată motivul bizar pentru care viața pietonilor este în pericol iarna.

Intră în Galeria FOTO

Vizibilitatea scăzută, vremea nefavorabilă și aderența redusă sunt factori care favorizează accidentele de circulație din sezonul rece. În cazul accidentelor în care sunt implicați pietoni, cauza principală este traversarea prin locuri nepermise, dar factorii menționați anterior reprezintă circumstanțe agravante. Mai există însă un motiv pentru care numărul accidentelor în care sunt implicați pietoni crește în sezonul de iarnă.

Specialiștii în siguranță rutieră avertizează că pietonii sunt în pericol mai mare de a fi implicați într-un accident rutier atunci când poartă haine de culoare închisă. Vizibilitatea redusă ca urmare a ploii sau ninsorii, în special pe timp de noapte, îi face pe pietoni greu de observat, ceea ce întârzie o reacție salvatoare din partea șoferilor. Specialiștii recomandă purtarea articolelor colorate, ideal fosforescente, pentru ca șoferii să poată vedea de la distanță pietonii.

Viața pietonilor este în pericol iarna. Cum ne ferim de accidente?

„Avem o mare problemă din acest punct de vedere, vizibilitate șoferilor este redusă oricum de condițiile meteo, de ploaie, de lumină, soarele apune mult mai devreme – toate aceste lucruri fac ca vestimentația noastră când e neagră, cenușie să fie mult mai greu vizibilă. Noi știm să ne ferim, copiii nu știu să facă acest lucru, responsabilitatea revine părinților. Părinții ar putea să îmbrace copiii în culori deschise să fie vizibili pentru șoferi”, explică pentru Digi24.ro Emil Gătej, specialist în siguranță rutieră.

Psihologii spun că dorința de a purta haine închise la culoare, de toamna până la sfârșitul iernii, vine fără să ne dăm seama.

„Sunt multe persoane care asociază mental oarecum vremea cu starea de dispoziție pe care o au pe de altă parte cred că ar fi bine să lăsăm culoarea să intre în viața noastră, culoarea are locul și rostul ei. Pe de altă parte aș spune că o culoare frumoasă compensează o vreme mai urâtă, mai închisă”, susține psihologul Mihaela Sahlean-Apetroaie.

În Capitală, numărul accidentelor cu pietoni au crescut ușor în lunile de iarnă, comparativ cu cele de vară, dar au fost mai grave. În ultimele două luni 12 pietoni și-au pierdut viața doar în București. În plus, datele Eurostat arată că în România, rata de deces în rândul pietonilor în cazul accidentelor rutiere este cea mai mare din Europa (cu 37 decese la un milion de locuitori).

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide