Motivul pentru care Volkswagen pune bani deoparte. Nemții știu că este inevitabil

Autor: David Andrei 03 nov. 2020 Știri auto

Grupul Volkswagen pune bani deoparte. Motivul este o amendă pe care se așteaptă să o primească din partea Uniunii Europene. Grupul auto nu va reuși să se conformeze noilor norme de emisii, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2021.

GALERIE FOTO

“Am pus deoparte câteva sute de milioane de euro, ca să fim siguri”, a anunțat directorul financiar al companiei, Frank Witter. Nemții mizau pe ID.3 să scadă nivelul emisiilor la nivel de gamă. Dar apariția unor probleme de software a întârziat livrările.

95 de grame de dioxid de carbon pe kilometru este valoarea pe care trebuie să o respecte orice constructor care comercializează autoturisme în statele membre ale Uniunii Europene. Volkswagen speră să atingă aceste valori până la sfârșitul anului viitor. “Nu este sfârșitul lumii dacă nu reușim să respectăm normele”, susține Witter.

Într-un interviu acordat publicației Financial Times, CEO-ul Herbert Diess, anunță că Volkswagen ar putea rata respectarea normelor la milimetru. “Este vorba despre un gram sau ceva de acest gen”, a anticipat Diess.

Aproximativ 40.000 de clienți au comandat un ID.3 până la această oră, potrivit declarațiilor șefului diviziei de vânzări de la Volkswagen, Christian Dahlheim. Cei mai mulți dintre ei încă așteaptă livrarea mașinilor cu emisii zero.

Nemții au apelat, în luna septembrie, la un aranjament cu MG Motor, o sucursală din China a alianței grupului auto european cu SAIC. Dar vânzările mici înregistrate în Europa de MG Motor nu vor ajuta grupul auto la o scădere semnificativă a nivelului emisiilor la nivel de gamă.

Volkswagen are planuri mari în ceea ce privește mașinile electrice

Grupul Volkswagen are planuri mari în direcția electrificării, scrie Automotive News. Până în 2029, nemții vor avea în portofoliu 75 de modele electrice diferite. Acestea vor purta logo-urile Porsche, Audi, Bentley, Skoda și SEAT. Cele mai multe dintre acestea vor avea la bază platforma MEB a grupului auto. Obiectivul este vânzarea a aproximativ 26 de milioane de mașini electrice în următorii nouă ani.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide