Echipa Dacia Sandriders a revenit în prim-planul Campionatului Mondial FIA de Rally-Raid după ce Nasser Al-Attiyah și Fabian Lurquin au câștigat Etapa a 2-a din Desafío Ruta 40. Succesul obținut pe traseul dintre San Juan și San Rafael marchează a 22-a victorie de etapă pentru echipa Dacia în W2RC de la debutul său din 2024.
După o primă zi complicată, afectată de pene de cauciuc pentru toate cele trei echipaje Dacia, Al-Attiyah și Lurquin au revenit puternic și au urcat de pe locul 8 până pe locul 5 în clasamentul general. Etapa a fost scurtată de la 334 km la 128 km de probă specială, însă condițiile au rămas dificile pentru echipaje.
Victoria de etapă le-a adus celor doi 5 puncte importante în clasamentul provizoriu al Campionatului Mondial FIA de Rally-Raid. Astfel, echipajul qatarezo-belgian se află acum la doar 2 puncte în spatele colegilor Sébastien Loeb și Édouard Boulanger.
Totodată, Nasser Al-Attiyah și-a continuat seria impresionantă la Desafío Ruta 40, reușind să câștige cel puțin o etapă la fiecare dintre cele 8 participări ale sale în competiția sud-americană.
„A fost o etapă scurtă, dar foarte dificilă, în care era ușor să pierzi totul. Am decis să forțăm fără să ne asumăm riscuri și am câștigat etapa”, a declarat Al-Attiyah după sosire.
Echipajul format din Sébastien Loeb și Édouard Boulanger a abordat strategic etapa din Argentina. Francezul a preferat să reducă ritmul spre final pentru a obține o poziție avantajoasă de start în etapa următoare.
„Nu am vrut să fiu primul pe traseu mâine, așa că am decis să oprim un minut pentru a ne asigura o poziție bună de start”, a explicat Loeb.
În paralel, brazilianul Lucas Moraes și navigatorul Dennis Zenz au recuperat timp important după problemele de navigație din prima etapă. Cei doi au obținut al cincilea timp al zilei și au urcat până pe locul 12 în clasamentul general Ultimate.
Etapa a 3-a a competiției se anunță decisivă pentru configurația clasamentului general. Organizatorii au pregătit o probă specială de 408 km în jurul regiunii San Rafael, cu traversarea dunelor El Nihuil, porțiuni rapide pe teren sărat și secțiuni montane dificile, la o altitudine maximă de 2715 metri.
Dacia Sandriders intră astfel într-un moment important al raliului, într-o cursă pe care Lucas Moraes a descris-o drept „un mini Dakar”, din cauza dificultății traseului și a ritmului intens impus de concurenți.
După primele 2 etape, Al-Attiyah și Lurquin ocupă locul 5 la general, la 3 minute și 6 secunde de lideri, în timp ce Loeb și Boulanger sunt pe locul 8, iar Moraes și Zenz pe 12.