Care este nivelul motorsportului românesc în viziunea lui Dani Oțil

Autor: Ionuț Vîlciu 25 nov. 2023 Știri auto
Care este nivelul motorsportului românesc în viziunea lui Dani Oțil

Motorsportul, chiar dacă nu este atât de dezvoltat în țara noastră, începe să producă tinere talente și să atragă tineri pasionați de lumea auto.

Într-o măsură mai mică sau mai mare, motorsportul românesc are un impact asupra publicului. Acest impact a tot crescut în ultimii ani, mai ales printre tineri, copii pe care părinții îi introduc în lumea sportului cu motor.

România a dat destui piloți foarte talentați, care au performat la nivel înalt, precum Titi Aur sau Vali Porcișteanu, amândoi invitați în ediții precedente din Podcast cu Prioritate. De asemenea, Alice Ene, tânăr pilot ce concurează în competițiile de drift.

Și cel mai nou invitat la Podcast cu Prioritate are o pasiune pentru motoare, astfel că am vrut să aflăm care este părerea lui Dani Oțil motorsportul românesc.

Ce crede Dani Oțil despre situația actuală din sportul cu motor românesc?

„Dezastru”, a declarat Dani Oțil. Iar acest răspuns vine, spune el, din cauza faptului că nu se promovează suficient talentele tinere. Recent, echipajul format din frații Norbert Maior şi Francesca Maior a câştigat titlul european de juniori la raliuri.

„Noi în marketing căutăm povești, nu căutăm numai să-l plătim pe numărul 1 să fie mai mare. Ei pe atunci mergeau cu un Peugeot (…) oricum motorul era legat cu chingi, ca să știi, nu avea suporți. O răgălie de mașină care mergea zbârnâia și noi, în lumea asta, eu care nu sunt rally-ist și nu mă pricep, se vedea când trece Norbert”, a spus Dani Oțil. „Copiii au bubuit după aia, pentru că și-au schimbat mașina și au făcut furori și acum uite, sunt campioni”, a mai adăugat el.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide