A apărut un nou trailer James Bond – No Time to Die. Și este plin de mașini în acțiune!

Autor: David Andrei 04 sept. 2020 Știri auto

A apărut noul trailer James Bond – No Time to Die. Filmul va ajunge în cinematografe abia anul viitor. Până atunci, fanii seriei și pasionații de mașini se pot bucura de scenele în care apar mai multe modele Aston Martin, un Maserati și mai multe unități Land Rover.

GALERIE FOTO

În primele cadre ale trailer-ului cu o durată de două minute și 34 de secunde, James Bond apare urmărit de un Maserati Quattroporte III, pe un pod. Acțiunea este filmată în orașul Matera, din Puglia, Italia. Ingeniosul agent reușește să scape coborând de pe pod cu ajutorul unor cabluri.

Apare, pe parcursul trailer-ului, și noul Aston Martin Valhalla, în ceea ce pare să fie un tunel de vânt. Are o aspirație spectaculoasă și legendarul Aston Martin DB5, câștigat de spionul britanic la un joc de cărți.

Apar succint în imagini și un Aston Martin Superleggera, și un Aston Martin V8.

Câteva secunde mai târziu, un întreg convoi de modele Land Rover Defender, care par să fie adevărate offroadere zburătoare (vezi GALERIA FOTO), pornesc în urmărirea lui James Bond. Agentul, interpretat și de acestă dată de Daniel Craig, le vânează cu o mitralieră. Ca de obicei, Bond scapă teafăr și nevătămat și fuge la bordul unei Toyota Land Cruiser.

Personajul negativ este, în acest episod, Safin, interpretat de Rami Malek, actorul devenit celebru după ce a jucat rolul lui Freddie Mercury în blockbuster-ul “Bohemian Rhapsody” în urmă cu doi ani.

James Bond – No Time to Die, amânat din cauza pandemiei de coronavirus

Pandemia de coronavirus a schimbat radical planurile echipei de producție care lucrează la noul episod din seria James Bond, No Time to Die. Inițial, filmul era așteptat pe marile ecrane în luna noiembrie a acestui an. Dar data a fost schimbată, așa că fanii seriei vor avea de așteptat până în luna aprilie a anului viitor.

Este ultimul episod al seriei cu Daniel Craig în rolul principal. Producătorii caută un nou actor pentru a-l interpreta pe celebrul agent 007. Ultimul nume speculat de presa internațională este cel al lui Robert Pattinson, cel a jucat rolul lui Edward Cullen în seria Twilight și care îl va interpreta pe Batman.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide