Noua limuzină dotată cu mai mult lux şi gadget-uri decât maşinile germane

Autor: Alexandru Banu 24 apr. 2018 Știri auto

 

Acum 20 de ani sau 20 şi ceva de ani, cine avea geamuri electrice la maşină se credea şi chiar era dotat. Faţă-spate, ca să fie totul ca-n filme. Un pic mai târziu, cine nu avea climă era deja un expirat care trăia în anii 1900-toamna. Azi, dacă nu ai frână automată de urgenţă sau alertă la maşinile din unghiul mort, eşti un întârziat. L

ista de dotări când te duci la dealer ca să-ţi iei maşină nu mai pleacă de la geamuri electrice faţă-spate, decât în România. Da, la noi vei fi surprins să vezi că unii dealeri îţi trec pe lista cu 100 de dotări şi roţile sau eventual volanul. Chiar dacă exagerăm pentru că aşa ne e firea de jurnalişti, nu suntem departe de adevăr.

La brand-urile serioase, în lista de dotări care face diferenţa, o să vezi deja numai opţiunile SF, cele de care nu ai auzit sau despre care ai auzit că sunt numai pe supermaşini. Dacă vrei lista extinsă, unde găseşti şi 4 roţi, geamuri şi caroserie, o primeşti şi pe aia. Dar e de la sine-nţeles că maşinile scumpe (premium) au dinainte să intre pe linia de asamblare tot ceea ce au maşinile “de buget”.

Astfel, Volvo, brand premium indiscutabil, s-a gândit să le retrogradeze un pic pe mai marile Germaniei. Să le dea o mica lecţie de lux şi a zis aşa: lansăm pentru salonul de la Beijing o limuzină cum nu a mai văzut nimeni şi cum nu are nimeni. Deocamdată, un concept.

S90 Ambience Concept (galerie foto)

S90 Ambience se numeşte şi are înăuntru lucruri nemaivăzute. Dintre cele foarte wow sunt cele 7 teme care configurează interiorul în funcţie de cea aleasă. Se schimbă luminile ambientale (inclusiv ledurile de pe plafon), muzica cu care vine deja maşina şi … parfumul. Da, ai nişte parfumante alese în funcţie de tema selectată. Printre teme sunt “aurora boreală”, “pădurile scandinave”, „libertate” şi “nocturn”. Sistemul de sunet este Bowers & Wilkins. Asta înseamnă să fii suedez, să gândeşti liber şi nordic şi să fii printre cei mai civilizaţi din lume. Ne pare bine că au înţeles asta şi proprietarii chinezi care nu alterează deloc ADN-ul mărcii Volvo.

Autor Alexandru Banu

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide