Noul Audi A6 Avant TFSI e quattro – break-ul vine acum și în versiune PHEV

Autor: ProMotor 27 apr. 2020 Știri auto

Noul Audi A6 Avant TFSI e quatro este de acum disponibil și în versiune PHEV. Până la 51 de kilometri va putea rula cu emisii zero noua versiune.

GALERIE FOTO

Noul Audi A6 Avant 55 TFSI e quattro vine cu motorul pe benzină de 2 litri cu 252 de cai putere și 370 Nm și un motor electric. Cele două livrează împreună împreună 367 de cai putere. Sistemul de propulsie este cuplat la o transmisie S tronic cu șapte trepte și la un sistem de tracțiune integrală quattro.

Mașina are nevoie de 5,7 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h, iar viteza sa maximă este limitată la 250 km/h. În modul electric, noul Audi A6 Avant TFSI e quattro poate atinge o viteză maximă de 135 km/h.

Până la 51 de kilometri în modul electric poate rula noul plug-in hybrid din gama Audi A6 Avant. Energia este stocată într-o baterie litiu-ion cu o capacitate de 14,1 kWh. Unitatea se poate încărca de la stațiile publice în aproximativ 2,5 ore.

Trei moduri sunt disponibile la bord: EV pentru rulare cu emisii zero, Hybrid pentru o deplasare care implică atât motorul electric, cât și motorul termic și Hold, mod în care doar motorul termic intră în acțiune.

Bateria amplasată în spate reduce volumul portbagajului, dar acesta oferă 405 litri pentru depozitarea bagajelor și 1.535 de litri odată cu rabatarea banchetei.

Noul Audi A6 Avant TFSI e quattro vine standard cu pachetul exterior S line, cu Audi virtual cockpit, faruri Matrix LED, suspensie sport și scaune sport.

În Germania, prețul de pornire este de 71.940 de euro.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Audi



Comentarii
Inchide