Noul Fiat Strada, rival pentru Dacia Logan pick-up. GALERIE FOTO

Autor: Elena Luchian 08 apr. 2020 Știri auto

Noul Fiat Strada dă atacul la Dacia Logan pick-up, care se vinde peste hotare sub denumirea de Nissan NP200. Modelul intră, pentru început, pe piața braziliană.

GALERIE FOTO

Noul Fiat Strada este riposta celor de la Fiat la adresa lui Nissan NP200, numele modelului Dacia Logan pick-up, disponibil pe piața sud-americană.

Fiat susține că al său Strada este primul pick-up compact cu patru portiere și cinci locuri. Autoutilitara vine acum cu o grilă de mari dimensiuni și cu un nou logo, reprezentat de literele care formează numele brand-ului “FIAT”, o soluție la care a recurs recent și Skoda, flancată de faruri LED.

Protecții din plastic pe aripi, o benă adânci de proporții generoase și stopuri LED sunt elemente care definesc look-ul modelului.

Dacia Logan Pick Up electric pentru America

Fiat îi trece în cont un unghi de atac de 24 de grade și o gardă la sol de 208 milimetri. Versiunea cu două locuri are – spun italienii – are cel mai mare spațiu de depozitare din segment: 1.354 de litri. Versiunea care are cabină dublă oferă 844 de litri pentru bagaje.

La bord își face apariția un volan nou, un instrumentar de bord cu un mic ecran digital, iar în consola centrală se regăsește ecranul tactil de 7 inci care redă sistemul multimedia și care permite controlul mai multor funcții.

Noul Fiat Strada va fi disponibil cu motor de 1,4 litri cu 88 de cai putere și 123 Nm și cu un motor de 1,3 litri cu 110 cai putere și 139 Nm.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Fiat



Comentarii
Inchide