Noul Rolls-Royce Ghost – Lux minimalist și tehnologie din viitor

Publicat: 01 09. 2020, 21:40
Actualizat: 01 09. 2020, 21:42

Noul Rolls-Royce Ghost vine cu o nouă abordare. Modelul este reprezentarea unui lux minimalist. Constructorul britanic îi trece în cont tehnologia viitorului.

GALERIE FOTO

Rolls-Royce Ghost este cel mai popular model din istoria de 116 ani a casei britanice. Mai mic și nu la fel de ostentativ decât Phantom, Ghost și-a început povestea în 2009. Modelul a venit ca un răspuns la cererea clienților care și-au dorit un model minimalist, dar care să asigure luxul și confortul fratelui mai mare. Ei voiau să conducă un Rolls, nu să stea pe bancheta din spate a unui lounge de lux. Își doreau o mașină dinamică și plăcută la condus. Ghost este denumit intern “Post Opulence” (“După opulență”).

Grila Pantheon, iluminată cu ajutorul a 20 de LED-uri, creează atitudinea impunătoare a modelului. Liniile limuzinei sunt clare, simple, unitare, amintind dde modelele Silver Dawn și Silver Cloud. Caroseria a fost sudată simultan de patru sudori, pentru a asigura aspectul fluid și continuu.

Mașina a crescut cu 89 de milimetri în lungime față de generația precedentă, ajungând acum la 5.546 milimetri, și cu 30 de milimetri în lățime, până la 1.978 de milimetri.

Plafon cu 90.000 de LED-uri la bordul noului Rolls-Royce Ghost

Aceste modificări se traduc prin mai mult spațiu la bord. “Artiștii” de la Rolls-Royce au respins ideea unui interior opulent, alegând principiul simplu al eleganței minimaliste. Se regăsesc la bord material fine, cum sunt pielea și inserțiile din lemn și aluminiu.

Peste 90.000 de puncte luminoase formează plafonul Starlight cu lumină furnizată de LED-uri.

Portierele se deschid și se închid la simpla apăsare a butoanelor aflate în bord și în montanții spate.

Noul Rolls-Royce Ghost, construit pe aceeași platform cu Phantom și Cullinan, păstrează vechiul motor V12 twin-turbo de 6,75 de litri, care dezvoltă 571 de cai putere și un cuplu de 850 Nm, disponibil de la 1600 rpm. Atmosfera rafinată de la bord este asigurată și de o izolare fonică exemplară, care reduce zgomotul produs de motor resimțit la interior. Sistemul care asigură confortul acustic cântărește nu mai puțin de 100 de kilograme. Izolația este aplicată pe portiere, acoperiș, dar și în geamurile duble și în anvelope.

Suspensia nouă, integrată în sistemul Planar, asigură senzația de Magic Carpet, împământenită, la propriu, de constructorul britanic. Noul Ghost poate anticipa și poate reacționa în funcție de starea suprafeței de rulare, grație sistemului Flagbearer. Tehnologia integrează un sistem de camera integrat în parbriz. Acesta “vede”drumul și reglează proactiv suspensia la viteze de până la 100 km/h.

Modelul este echipat și cu sistemul Satellite Aided Transmission, care preselectează treapta optima în funcție de rută, folosind date GPS.

Farurile LED și laser cu funcție Vision Assist, acoperă o rază de până la 600 de metri. Noul Rolls-Royce Ghost vine cu un sistem cu patru camere pentru o vedere panoramică.