Noul SRT Viper, mai ieftin decât un Chevrolet Corvette ZR1 GALERIE FOTO

Autor: Iulian Dnistran acum 8 ani Știri

Varianta de bază a noului Viper va costa în Statele Unite ale Americii 99.390 de dolari, cu 13.210 dolari mai puţin decât un Corvette ZR1 standard. Asta înseamnă că pentru mai puţin de 100.000 de dolari, americanii îşi vor putea cumpăra o maşină cu un motor V10 de 8.4 litri care dezvoltă 640 de cai putere şi un cuplu maxim de 814 Nm.

Şi nu e ca şi cum un Corvette ZR1 ar fi mai puternic decât un Viper, pentru că sub capota Chevrolet-ului stă un V8 de 6.2 litri care dezvoltă 638 CP şi 819 Nm. Adică aproape aceleaşi performanţe ca ale SRT-ului.

Pe lângă modelul de bază, mai există şi versiunea Viper GTS, care va costa 122.390 de dolari. Pentru cei 23.000 de dolari în plus, clienţii vor primi o maşină cu acelaşi motor şi aceeaşi cutie de viteze manuală cu şase trepte ca pe varianta standard, însă vor avea parte de suspensie cu două moduri de funcţionare (street şi track), jante din aluminiu cu şase spiţe „Venom” şi un interior îmbrăcat complet în piele.

SRT Viper e cel mai scump model al grupului Chrysler şi va fi construit în Detroit, la aceeaşi fabrică unde s-a produs şi prima generaţie a Viper-ului, lansată în 1995.



Comentarii
Inchide