O companie auto concediază oameni din Germania şi angajează în România

Autor: Marius Vișan 24 aug. 2020 Știri auto

Unul dintre cei mai mari producători de airbaguri şi sisteme de siguranţă auto din lume va transfera în România o parte din locurile de muncă în dezvoltare, logistică şi administraţie de la o fabrică din Germania.

Grupul suedezo-american Autoliv îşi argumentează planurile de relocare prin scăderea accentuată a vânzărilor şi lipsa de perspective a unei recuperări pe piaţa auto, scrie profit.ro.

Tăierea de posturi va fi operată la fabrica din Elmshorn (landul german Schleswig-Holstein), de unde Autoliv va transfera 70 de posturi spre România.

Alte 200 de posturi în producţie vor fi relocate spre Ungaria, grupul suedezo-american intenţionând să oprească producţia centurilor de siguranţă la Elmshorn până la jumătatea anului 2023.

Aproximativ 900 de persoane lucrează în przent la Autoliv în Elmshorn, Germania

Mişcarea face parte dintr-un plan mai amplu al Autoliv, în care 500 de locuri de muncă vor fi tăiate în toată Europa până la sfârşitul lunii martie 2021, ceea ce va impune şi închiderea unor unităţi.

Autoliv a intrat în România în 1997. Tot atunci, grupul a fuzionat cu firma americană Morton. Autoliv are sediul în Stockholm şi este listat la New York Stock Exchange.

În România, Autoliv are 10 fabrici şi 2 centre de inginerie în şapte oraşe – Braşov, Timişoara, Lugoj, Sfântu Gheorghe, Reşiţa, Oneşti şi Iaşi, cea din urmă fiind inau­gurată de suedezi în toam­na anului trecut.

Producătorul de sisteme de sigu­ranţă auto Autoliv România, subsidiara lo­cală a grupului suedez Autoliv cu vânzări globale de peste 8,5 miliarde dolari are 67.000 de angajaţi la nivel global.

Sursă: Adevarul.ro via Profit.ro

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Autoliv / YouTube


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide