O Dacia Sandero de 265 CP va participa la Raliul Monte Carlo

Autor: ProMotor 27 dec. 2019 Știri auto

O Dacia Sandero de 265 CP va participa la Raliul Monte Carlo din ianuarie 2020. La volanul acesteia va fi veteranul Ermanno Dionisio. Mașina va beneficia de noul kit FIA R4 dezvoltat de francezii de la Oreca.

Intră în Galeria FOTO

Dacia Sandero R4 a fost dezvoltată de echipa spaniolă ASM Motorsport folosind kitul R4 produs de Oreca și aprobat de FIA pentru a fi utilizat inclusiv în etapele de WRC. Grupul motopropulsor include un motor turbo de 1,6 litri care dezvoltă 265 CP, sistem de tracțiune integrală și o cutie secvențială cu cinci trepte. Cei de la ASM Motorsport au realizat kitul aerodinamic, sistemul de răcire și instalația electrică. Cu o putere de 265 CP și o masă de numai 1.230 kg, Dacia Sandero R4 promite performanțe interesante, fiind cu foarte puțin mai lentă decât o mașină R5.

Oreca este unicul furnizor al kitului R4 omologat de FIA, iar platforma tehnică este identică indiferent de modelul ales. Acest fapt face ca motorul Daciei Sandero R4 să nu fie de origine Renault, ci PSA, aproape un sacrilegiu.

Recent introdusă, categoria R4 (va fi redenumită Rally 2 Kit din 2020) își propune democratizarea mașinilor cu tracțiune integrală, cu un cost de achiziție mai mic cu 20% decât al unei mașini R5 și costuri de operare cu până la 40% mai mici. O mașină R4 are un preț de achiziție între 165.000 și 195.000 de euro și costuri de operare de circa 38 de euro per kilometru.

La Raliul Monte Carlo, care se va desfășura între 22 și 26 ianuarie, Dacia Sandero R4 va fi condusă de un veteran al curselor, italianul Ermanno Dionisio. Acesta îl va avea copilot pe Fabio Grimaldi. Dionisio, care are acum 60 de ani, și-a început cariera în 1978 la volanul unui Opel Kadett GSE, iar în anii ’80 a alergat pe Lancia 037 Rally și Ford Sierra Cosworth. Anul trecut, Dionisio a concurat la Monte Carlo pe un Peugeot 208 R2.

Dionisio a participat recent cu mașina la Rallye du Condroz în Spania, acesta fiind primul eveniment la care a participat Dacia Sandero R4. Pentru Raliul Monte Carlo, spaniolii de la ASM Motorsport vor folosi culori diferite de concurs, dominantă fiind culoarea verde.

sursa: largus.fr

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide