O primărie de sector va instala 40 de stații de încărcare în București

Autor: Cristian Gubandru 25 mart. 2022 Știri auto

Primăria Sectorului 6 a depus un proiect de finanțare pentru 40 de stații de încărcare la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Stațiile vor fi amplasate în 28 de locații, iar fiecare va avea câte două puncte de reîncărcare, alimentate din rețeaua publică de distribuție.

Noile stații de încărcare vor permite încărcarea la 50 kW

Un punct de reîncărcare va permite încărcarea autovehiculelor în curent continuu, la o putere de 50 kW, iar altul la curent alternativ, la o putere de 22 kW.

„Primăria Sectorului 6, prin Direcția Fonduri Externe, este singura autoritate publică din București care a depus până acum un proiect de finanțare, la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), pentru stații de încărcare. În Sectorul 6, vom avea 40 de astfel de stații, în valoare de 8.301.957 lei. Din suma totală, 7.599.340 lei reprezintă fonduri nerambursabile și 702.617 lei contribuția proprie”, au declarat reprezentanții Primăriei Sectorului 6.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, de la data semnării contractului de finanțare cu AFM, în contextul în care perioada de depunere a proiectelor se încheie pe 13 iunie 2022.

Câte mașini electrice și hibride sunt înmatriculate în Sectorul 6

Potrivit Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale, în Sectorul 6 numărul mașinilor care nu poluează a crescut de la an la an:

  • în 2018, au fost înregistrate 19 vehicule electrice și 162 de vehicule hibrid;
  • în 2019, 70 de autoturisme electrice și 396 hibrid;
  • în 2020, 374 de vehicule electrice și 820 hibrid;
  • în 2021, 528 de vehicule electrice și 3.376 hibrid.

Totodată, se estimează că cererea pentru automobile electrice va fi și mai mare în următoarea perioadă, în contextul creșterii prețului la carburant.

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) solicită UE să impună statelor europene construirea a un milion de stații de încărcare până în 2024. Măsura ar trebui să confere mai multă încredere consumatorilor europeni de a face trecerea la mobilitatea electrică.

Sursa: Facebook Primăria Sectorului 6

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Facebook Primăria Sectorului 6


Cristian Gubandru
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte ... citește mai mult

Comentarii
Inchide