O instanță din Spania a confirmat decizia unei companii de transporturi de a concedia o angajată în vârstă de 22 de ani care obișnuia să vină la birou cu mult înaintea începerii programului de lucru. Judecătorii au stabilit că măsura luată de angajator a fost complet justificată în acest caz, transmite Mediafax.
Tânăra avea programul stabilit să înceapă la ora 7:30, însă, timp de câteva luni, s-a prezentat frecvent la muncă mult mai devreme, uneori chiar și la ora 6:45, conform publicației elvețiene Blick.
Reprezentanții companiei de transporturi au explicat că sarcinile sale de serviciu nu necesitau prezența anticipată, activitatea ei principală fiind verificarea rutelor de transport pregătite în ziua precedentă, o sarcină ce trebuia îndeplinită exclusiv în timpul orelor oficiale de muncă. Înainte de a recurge la desfacerea contractului de muncă, conducerea i-a cerut tinerei să respecte programul și i-a trimis un avertisment scris.
Fosta angajată a contestat decizia în instanță, susținând că prezența timpurie era o dovadă de profesionalism și o dorință de a-și optimiza performanța. Totuși, magistrații au respins aceste argumente, subliniind în motivare că femeia a intrat în clădire fără a avea sarcini active de îndeplinit, ceea ce a perturbat organizarea internă.
Judecătorii au adăugat că aceasta a ignorat în mod repetat avertismentele clare și instrucțiunile primite de la superiori. Instanța a concluzionat că faptele sale reprezintă acte de nesupunere, neloialitate și abuz de încredere.
Experții în legislația muncii, printre care și avocata Inés Calle Lambach, avertizează că înregistrarea prezenței înainte de tura oficială, fără o activitate profesională reală, poate fi considerată o formă de fraudă privind timpul de lucru.