Oamenii nu se tem de accidente, dar se tem să nu moară în urma sexului

Publicat: 03 03. 2016, 15:20

 


Cercetătorii de la Universitatea din Michigan au descoperit că oamenii se tem mai mult de o moarte provocată de o infecţie cu transmitere sexuală mai mult decât moartea provocată de un accident de circulaţie, informează Techtimes.com

Într-un articol apărut în International Journal of Sexual Health, profesorul de psihologie Terri D. Conley şi colegii săi au constatat că participantii la studiu cred că există o probabilitate de 7,1 % să moară din cauza unui contact sexual neprotejat, comparativ cu o probabilitate de 0,4 % ca ei să-şi găsească sfârşitul printr-un accident de maşină.

Concluzia studiului a fost că oamenii sunt mai precauţi când vine vorba de sexul neprotejat, spre deosebire de alte riscuri care ţin de siguranţă. De exemplu, în ciuda faptului că părinţii sunt foarte stricţi în privinţa vieţii sexuale a adolescenţilor, tot aceştia sunt chiar încântaţi când copii lor primesc permisul de conducere lor, şi nu le interzic în mod regulat să conducă maşina.  

Chiar dacă noi nu vedem prin acest studiu un motiv să ne temem să conducem, nici să ne luăm mai mult sau mai puţine măsuri de precauţie în privinţa vieţii sexuale, el ne încurajează să fim conştienţi de percepţiile noastre asupra comportamentelor altora şi a ceea ce considerăm riscant sau nu în viaţă.