Opel va pune 600 de microbuze şcolare Movano la dispoziţia elevilor români

Autor: Adrian Mihălţianu 24 iul. 2014 Știri auto

9.600 de elevi din 600 de localităţi din România vor putea beneficia de noile microbuze pentru transport în anul şcolar 2014-2015 mulţumită celei mai mare flote de vehicule şcolare livrate de Opel.

Flota este formată din modele Opel Movano Trabus, un microbuz adaptat transportului de elevi în conformitate cu standardele impuse de Uniunea Europeană. Combinaţia ideală pentru transportul elevilor este L3H2, adică o caroserie de lungime mare şi înălţime medie. În urma conversiei, 16 pasageri şi un şofer pot fi transportaţi cu aceste autovehicule propulsate de un motor diesel common-rail de 2,3 litri, cu turbină cu geometrie variabilă şi intercooler.

„Proiectul Ministerului Dezvoltării implică o mare responsabilitate ţinând cont că vorbim de transportul elevilor. Suntem bucuroşi că am câştigat licitaţia pentru a livra cele 600 de microbuze destinate transportului elevilor şi am livrat primul lot de 100 de vehiculele, la standardele de siguranţă cerute. Pentru ca transportul elevilor sa decurgă normal, vom pune la dispoziţia utilizatorilor o linie telefonică de urgenţă la care oferim asistenţă rutiera 24 de ore din 24”, a declarat Dudy Perry, preşedinte Consiliului de Administratie New Kopel România, grupul din care face parte dealerul Opel, Union Motors.

Maşinile poartă însemnele „Transport elevi” ca şi casete luminoase în faţă şi în spate. Ca măsuri de precauţie în exploatare, limitatorul de viteză este fixat la valoarea de 90 km/h, în timp ce închiderea centralizată selectivă blochează automat uşile la demaraj.

Primul lot de vehicule, pentru care autoritatea contractantă a făcut recepţia, a fost predat beneficiarilor de către primul ministru Victor Ponta. Livrarea a avut loc şi în prezenţa vicepremierului Liviu Dragnea, a ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a ministrului Educaţiei Remus Pricopie şi a ministrului delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide