Orice v-ar spune, nu-i deschideţi uşa

Autor: Alexandru Banu 22 feb. 2018 Știri auto
Orice v-ar spune, nu-i deschideţi uşa

Nu mai e nevoie de nicio prezentare sau introducere. Ştiţi despre ce e vorba. Sunt verzi în colecţia primăvară-vară şi devin maronii şi uscate când e rece. Sunt nişte insecte care put şi pe care le invităm în casă când aerisim. Poate aţi observat că în ultimul timp sunt din ce în ce mai multe şi au devenit agasante. Sunt nişte ploşniţe urât-mirositoare şi enervante. Deşi nu sunt chiar nişte brute criminale în serie, iată că în unele zone pot fi devastatoare.

Conform Jalopnik, comerţul cu maşini din Noua Zeelandă e aproape zero luna asta (de la 18.000 de maşini câte s-au livrat în porturi). Asta pentru că vasele cu maşini de import sunt pline de gândacii verzi şi puturoşi. Fiind o insulă, Noua Zeelandă şi-a dezvoltat un ecosistem perfect. Iar aceste fiinţe inexistente până acum în ţară ar putea periclita acest ecosistem funcţional de la sine. Insectele se înmulţesc repede şi populează habitate pe care le pot distruge. Inclusiv recoltele sunt în mare pericol. Şi ploşniţele sunt foarte rezistente la pesticidele noi. Au dezvoltat această imunitate. Iată că gândacul de bucătărie nu mai e singurul imun la tot.

Maşina de Vrancea cu „Suveran” la număr. Cum s-a ajuns la un scandal enorm?

David Vinsen, şef al Asociaţiei Vehiculelor Importate în Noua Zeelandă, spune că în toată activitatea lui de 30 de ani în industria asta nu a fost într-o asemenea criză de soluţii. Maşinile sunt blocate în port, noi şi second hand, iar clienţii nu le pot folosi. Asta înseamnă pierderi foarte mari de bani cu transportatorii şi cu procesele de imobilizare  a maşinilor pe vase şi de stocare în porturi. Mulţi dintre clienţi şi-au luat concedii pentru că nu pot ajunge la job-uri fără maşini.

Gândacii vin din Japonia. Importatorii le-au cerut japonezilor să inspecteze atent maşinile şi să trimită curate următoarele loturi, nepopulate de insectele care au creat atât de mult haos în vânzările din Noua Zeelandă.

Vedeţi?! Aici în România ai fi rezolvat cu 100 de euro la paznicii din port pe un an de zile. În banii ăştia ai fi primit şi garanţia că fiecare gândac puturos, de la tată la fiu, văr şi nepot, ar fi fost exterminat.

Autor Alexandru Banu

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide