A început montarea de parapete pe rulouri pe E85 „Drumul morții”

Publicat: 13 11. 2019, 15:54

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere continuă lucrările de montare a parapetelor rutiere pe rulouri.

Porțiunea pe care se montează se află pe DN 2, la coborârea de pe podul peste râul Ialomița, aflat la ieșirea din localitatea Coșereni, din jud. Ialomița, după cum urmează:

  • între pozițiile kilometrice 51+690 – 51+904 – parapete marginal stânga
  • km 51+680 – km 51+886 – parapete marginal dreapta
  • km 51+808 – 51+886 – parapete marginal stânga

Parapetele pe rulouri este un sistem de protecție conceput pentru a evita evenimentele rutiere soldate cu leziuni mortale, datorită capacității acestora de dispersare a energiilor în lungul parapetelui, cu ajutorul rolelor.

Vehiculele care intră în contact cu acest sistem de protecție sunt redirecționate înapoi pe calea de rulare, fiind astfel evitată părăsirea suprafeței carosabile.