Parcarea laterală, acum mai uşoară – invenţia secolului? VIDEO

Autor: Adrian Mihălţianu 07 aug. 2013 Știri auto
Parcarea laterală, acum mai uşoară – invenţia secolului? VIDEO

Un grup de ingineri chinezi, neo-zeelandezi şi taiwanezi au inventat o maşină electrică capabilă să parcheze paralel sau să întoarcă pe loc fără inconvenientele obişnuite la maşinile normale. Prin apăsarea unui buton, roţile se pot roti la 90 de grade, mişcând maşina în lateral sau în jurul axei sale centrale, pe loc!

Nu e prima dată când este aplicat un astfel de sistem la o maşină, însă e pentru prima dată când vorbim de o maşină electrică (mai precis, pare a fi un Matiz), iar selectarea manevrelor se face prin apăsarea unui buton. Inginerii au dotat fiecare dintre roţile maşinii cu un motoraş electric, iar roţile pot vira în mod independent una de alta. Prototipul este capabil să prindă o viteză maximă de 100 km/h, iar pe şosea se manevrează la fel ca o maşină obişnuită.

Mai mult, conform reportajului Reuters, maşina ar putea ajunge pe piaţă în curând, la un preţ estimat de 8000 de dolari. Aţi da banii pe ea? 🙂

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide