Passatul preferat al românilor nu va fi vândut niciodată în Europa. Este destinat pieței din China

Autor: Ionuț Vîlciu 16 apr. 2024 Știri auto

Volkswagen pregătește versiunea sedan a noii generații Passat, însă nu o va aduce în Europa. Passat sedan va fi vândut exclusiv în China.

Pentru prima dată în istorie, Volkswagen a lansat în Europa un Passat fără o versiune sedan. Noua generație, care a fost prezentată anul trecut, poate fi cumpărată doar sub formă de break. Totuși, acum există și o versiune sedan, dar care nu va ajunge pe piața din Europa.

A noua generație a lui Passat a fost introdusă în 2023 și este disponibilă doar sub formă de break în Europa, implicit în România. Este un lucru cel puțin interesant, deoarece Skoda Superb, mașină cu care împarte platforma tehnică, este încă disponibil în două variante de caroserie – Break și Hatchback.

Grație unor imagini furnizate de Ministerul Industriei și Tehnologiei Informației din China, putem să vedem cum va arăta sedanul care va fi vândut exclusiv în China.

Noul Volkswagen Passat sedan apare într-un prim set de imagini

Noul model va fi construit în China pentru piața domestică cu ajutorul SAIC Motor, unul dintre partenerii Volkswagen în China. Mașina este clar un Passat, folosind aceeași parte frontală precum break-ul vândut în Europa. Mașina are un profil clasic de sedan, în trei volume, iar partea din spate respectă noul limbaj de design de la Volkswagen, înglobând o bară LED ce traversează portbagajul.

Potrivit unei postări făcute de Tycho de Feijter pe X, mașina măsoară 5.006 mm lungime și are un ampatament de 2,87 metri. Spre comparație, Passat-ul european are un ampatament de 2,84 metri.

Passat Pro, așa cum este numit în China, va fi disponibil cu două motorizări. Prima dintre ele este reprezentată de un motor de 1,5 litri, pe benzină, care produce 160 CP. Cea de-a două motorizare, un 2,0 benzină, produce 220 CP. De asemenea, în viitor va fi disponibilă și o motorizare plug-in hybrid.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: @TychodeFeijter / X


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide