Percheziţii la firme bănuite că înmatriculau maşini cu probleme. În ce locuri din maşină se lăsau şpăgile

Publicat: 11 09. 2019, 11:06

47 de percheziţii au loc în judeţele Sibiu, Vâlcea şi Mureş, precum şi ridicări de acte de la RAR Bucureşti, în trei dosare care vizează fapte de corupţie. Mai mulţi poliţişti, reprezentanţi RAR şi intermediari sunt bănuiţi că înmatriculau maşini cu probleme tehnice, peste rând sau falsificând acte, scrie MEDIAFAX.

Festivalul Internaţional George Enescu este transmis online

Potrivit DGA, ofiţeri de poliţie judiciară din 22 de servicii judeţene fac, în total, 47 de percheziţii în judeţele Sibiu, Vâlcea şi Mureş, precum şi ridicări de înscrisuri de la o instituţie publică din Bucureşti, în 3 dosare penale constituite la nivelul celor 3 unităţi de parchet, având ca obiect fapte de corupţie săvârşite de funcţionari publici cu şi fără calitate specială şi persoane civile, în legătură cu activităţi de identificare, omologare şi verificare a stării tehnice a vehiculelor în vederea înmatriculării.

Între cele 3 dosare penale există conexiuni privind realizarea activităţilor infracţionale.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că acte se ridică de la sediul RAR din Capitală. Sunt vizaţi poliţişti, reprezentanţi RAR şi intermediari, bănuiţi că înmatriculau maşini cu probleme tehnice sau peste rând.

Aceleaşi surse spun că şpăgile se dădeau în torpedoul maşinii şi în scrumieră, pentru a nu fi observate uşor.

Citeşte şi

BMW Concept 4, una dintre cele mai spectaculoase apariţii de la Salonul Auto de la Frankfurt 2019 – GALERIE FOTO

Maşină de lux parcată neregulamentar a fost ridicată de poliţişti: „Dacă l-au zgâriat, dă primăria faliment” – FOTO

Cum se făceau testele auto în România înainte de 1989 cu Dacia 1300. VIDEO