Piaţa auto din România a crescut faţă de anul trecut. Cât de mare este creşterea

Publicat: 22 08. 2019, 10:00

Piaţa auto a înregistrat o creştere generală de 9,5% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018. România a înregistrat o creştere continuă a pieţei auto în ultimele 12 luni, cu excepţia lunii martie 2019, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), citată de Mediafax.

În luna iulie, creşterea pieţei totale a fost de 3,1% comparativ cu luna similară a anului anterior.

Cele mai vândute mărci sunt Dacia, cu 31.777 unităţi, Renault, cu 10.178 unităţi şi Volkswagen 10.170 unităţi. Dacia, cu 30.164 unităţi, conduce top-ul la categoria autoturisme, iar Ford (2.142 unităţi) la cea de vehicule comerciale uşoare.

Producţia şi exportul Ford România continuă după primele 7 luni din 2019 să înregistreze volume consistente, respectiv 83.727 unităţi (-0,7%) la producţie şi 83.192 unitaţi (-2,2%) la export, mai informează APIA.

În funcţie de tipul de combustibil, autoturismele pe benzină deţin un procent de 71,3% din total, semnificativ mai mare comparativ cu ponderea pe care o aveau în primele şapte luni ale lui 2018 (59,4%).