Poliția de frontieră a prins doi șoferi care circulau cu permise de conducere false

Autor: Daniel Samoilă 29 dec. 2021 Știri auto
Poliția de frontieră a prins doi șoferi care circulau cu permise de conducere false

Poliția de Frontieră efectuează cercetări în privința unor persoane, una din Lituania și alta din Republica Moldova, care dețineau permise de conducere false.

Cei doi șoferi au fost prinși cu permise de conducere false la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, în data de 27 decembrie.

Primul care s-a prezentat la punctul de frontieră a fost un cetățean lituanian, în vârstă de 32 de ani, apoi a fost și șoferul din Republica Moldova, în vârstă de doar 19 ani.

Polițiștii au descoperit șoferi cu permise de conducere false

Oamenii legii au anunțat printr-un comunicat de presă că șoferul lituanian a declarat că a obținut permisul de conducere prezentat la controlul de frontieră în Lituania, după ce a urmat cursurile unei şcoli de şoferi, plătind suma de 500 de euro.

Cetățeanul moldovean a mărturisit că a luat permisul de conducere prin intermediul unui conaţional, plătindu-i suma de 8.000 de lei moldoveneşti.

„Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, anunță Poliția de frontieră într-un comunicat.

sursa: politiadefrontiera.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: politiadefrontiera.ro



Comentarii
Inchide