Câte persoane au primit amenzi și au rămas fără permis pentru folosirea telefonului la volan. Bilanțul Poliției

Autor: Visan Marian 15 nov. 2019 Știri auto
Câte persoane au primit amenzi și au rămas fără permis pentru folosirea telefonului la volan. Bilanțul Poliției

Pe 12 octombrie 2019 a intrat în vigoare legea care spune că, în timpul conducerii pe drumurile publice a unei mașini, este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile, în orice mod, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video.

La o lună de la intrarea în vigoare Poliția Română anunță că 4,115 persoane nu au respectat această lege și au fost amendate. Totodată, 638 de persoane au rămas fără permis, ca urmare a folosirii telefonului mobil, concomitent cu săvârșirea unei alte contravenții.

În textul actului normativ se precizează că amenzile se aplică doar în cazul vehiculelor aflate în mișcare, ceea ce înseamnă că telefonul poate fi folosit în mașină doar atunci când aceasta este staționată. Șoferii care sunt prinși riscă amenzi cuprinse între 580 și 725 de lei, și suspendarea dreptului de a conduce pentru o lună de zile.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Facebook


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide