Polițiștii au reperat pe A2 un autoturism care circula haotic. Ce consumase șoferul?

Autor: Marius Vișan 19 iul. 2021 Știri auto
Polițiștii au reperat pe A2 un autoturism care circula haotic. Ce consumase șoferul?

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi din Inspectoratul General al Poliției Române acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru siguranța traficului rutier.

Astăzi, 19 iulie, la ora 01.00, în urma mai multor sesizări de la participanții la trafic, polițiștii de la autostrăzi au reperat în trafic, pe autostrada A2, la km 47, un autoturism, care circula haotic.

Polițiștii l-au condus în parcarea de la nodul rutier de la km 35, iar, în urma testării cu aparatul Drugtest, a reieșit că șoferul, în vârstă de 22 de ani, din București, ar fi consumat metadonă. În această speță urmează a fi întocmit un dosar penal.

O altă situație depistată de polițiștii care acționau pe Autostrada A2

Polițiștii Biroului Poliție Autostrada A2 s-au sesizat cu privire la modul în care se deplasa, pe A2, un alt autoturism.

Acesta a fost condus în aceeași parcare, iar, ca urmare a controlului efectuat asupra conducătorului auto, de 31 de ani, s-a stabilit ca are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, a fost întocmit dosar penal. La acțiuni, au participat și polițiști din cadrul Direcției Rutiere.

În perioada 19-25.07.2021 sunt organizate controale ROAD POL

În perioada 19-25.07.2021 sunt organizate activități de control în trafic, la nivel național, sub egida Organizațiilor Polițiilor Rutiere din Europa (ROAD POL).

Cu ocazia acestor controale, în data de 19 iulie, un bărbat în vârstă de 53 de ani, a condus în București un autovehicul cu care efectua transport rutier de marfă sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei, iar ca măsura complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Tot astăzi, un bărbat în vârstă de 51 de ani, a condus un autovehicul cu care efectua transport rutier de marfă sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei, iar ca măsura complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Politia Romana


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide