Porsche 911 Targa primeşte tratamentul GTS

Autor: Iulian Dnistran acum 6 ani Știri

Porsche 911 e un model care are o sumedenie de variante disponibile – de la simplul 911 Carrera cu tracţiune spate şi până la nebunia numită 911 GT3. În total există 19 variante de Porsche 911, iar acum – cu lansarea noului 911 Targa 4 GTS – numărul a ajuns la 20.

La fel ca în cazul modelelor coupe şi cabrio care poartă denumirea GTS, noul Targa 4 GTS a primit un plus de 30 CP faţă de versiunea Targa 4S pe care o are la bază. Cu alte cuvinte, un propulsor boxer de 3,8 litri care dezvoltă 430 CP învârte toate cele patru roţi şi împinge maşina de la zero până la 100 km/h în 4,3 secunde (cu cutia automată PDK) şi până la o viteză maximă de peste 300 km/h.

Logoul GTS aduce, totodată, un set de jante de 20 de inci, pachetul Sport Chrono, şasiul adaptiv PASM, un sistem de evacuare sport şi un interior îmbrăcat în Alcantara şi piele naturală.

În cazul în care nu ai observat deja, nu am spus nimic despre o versiune cu tracţiune spate, fiindcă Porsche va oferi Targa GTS doar cu tracţiune integrală, spre deosebire de modelele cabrio şi coupe.

În Germania, preţul începe de la aproape 137.500 de euro cu taxe incluse.

VIDEO:



Comentarii
Inchide