Un primar din județul Olt a rămas fără permis după ce a fost prins de radar cu peste 100 km/h în localitate și a fost urmărit aproape 4 kilometri de un echipaj al poliției, potrivit Mediafax.
Edilul sancționat este Ion Sorin Toma, primarul comunei Movileni. Acesta susține că încerca să ajungă cât mai repede la locul în care izbucnise un incendiu de vegetație.
Incidentul s-a produs sâmbătă, când focul amenința mai multe proprietăți, iar localnicii și pompierii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență participau la intervenție.

Aparatul radar al Poliției a înregistrat mașina condusă de primar cu o viteză de 115 km/h. Pe sectorul respectiv de drum limita maximă admisă era de 50 km/h, ceea ce înseamnă că viteza legală fusese depășită cu 65 km/h.
Potrivit IPJ Olt, polițiștii care efectuau un control rutier nu au putut opri imediat mașina în care se afla edilul așa că au pornit în urmărirea acesteia.
După o cursă de aproximativ patru kilometri, până în afara localității Movileni, mașina a fost în cele din urmă oprită.
La volan se afla primarul Ion Sorin Toma, în vârstă de 48 de ani, care le-ar fi spus polițiștilor că se grăbește să ajungă la incendiul produs în localitate.
Edilul a declarat că, inițial, a crezut că mașina fără însemne care îl urmărea aparține unor polițiști care mergeau, la rândul lor, să ajute la intervenție.
IPJ Olt susține că, după efectuarea verificărilor minime, primarului i s-a permis să își continue drumul, iar echipajul l-a însoțit până la locul incendiului.
Deși graba primarului este, să spunem, justificată, acesta tot a fost amendat de polițiști, care l-au lăsat și fără permis.
Conform Codului Rutier, dreptul de a conduce a fost restricționat pentru o perioadă de 90 de zile, deoarece a depășit cu mai mult de 50 km/h limita legală.
Totodată, pentru o asemenea abatere se aplică o amendă din clasa a IV-a de sancțiuni. Ceea ce presupune între 9 și 20 de puncte-amendă, așadar o sancțiune cuprinsă între 1.946,25 lei și 4.325 de lei.
Faptul că primarul se grăbea către un incendiu nu îi conferă automat dreptul de a depăși limita legală de viteză. Deoarece acest drept îl au numai vehiculele Poliției, Salvării, Pompierilor sau ale altor structuri MAI, MApN, MAE. Dar nu cele personale sau ale Primăriei, Consiliului Local sau Consiliului Județean.
Poliția respinge afirmațiile potrivit cărora agenții l-ar fi împiedicat pe edil să participe la stingerea incendiului și susține că procedurile pentru sancționarea rutieră au fost finalizate după lichidarea focului.
Conform IPJ Olt, actele privind abaterea au fost întocmite la aproximativ o oră după momentul în care radarul a înregistrat viteza de 115 km/h.
Cu toate acestea, conducerea Inspectoratului a decis efectuarea unor verificări prin intermediul Biroului Control Intern, pentru a stabili exact modul în care a fost gestionat incidentul.