Primul SUV din istoria Alfa Romeo ajunge la Euro NCAP, şi ia tot

Autor: Marius Vișan 11 iul. 2017 Știri auto

Alfa Romeo Stelvio a obţinut 5 stele de siguranţă de la Euro NCAP, cu un scor de 97% în ceea ce priveşte protecţia pasagerilor adulţi. Un scor excelent, având în vedere înăsprirea criteriilor de testare ale Euro NCAP începând cu anul 2016. Habitaclul primului SUV din istoria Alfa Romeo nu a suferit torsionări la testul de impact frontal cu un alt vehicul, iar extremităţile şi zonele critice ale corpului manechinului de pe locul şoferului au fost, de asemenea, protejate în timpul impactului cu o barieră rigidă.

Testele efectuate pe scaunele din faţă şi tetiere au demonstrat gradul ridicat de protecţie al pasagerilor în cazul unui impact din spate. La aceste rezultate se adaugă şi eficienţa sistemului standard de frânare automată de urgenţă (AEB). Evaluările în condiţii de trafic urban normal au confirmat performanţa acestui sistem, prin evitarea coliziunilor indiferent de viteza la care s-a desfăşurat acest test.

Aceste rezultate se datorează principalilor piloni din concepţia primului SUV Alfa Romeo: o caroserie uşoară, dar rigidă în eglă măsură – în compoziţia căreia intră un aliaj de materiale ultra-light, precum fibra de carbon, aluminiul şi materiale compozite pe bază de aluminiu – şi adoptarea unui număr mare de sisteme de siguranţă şi asistenţă în standard, precum:

  •  Forward Collision Warning (FCW) foloseşte un senzor radar şi o cameră integrată în parbriz pentru detectarea obstacolelor sau a altor vehicule aflate pe traiectoria maşinii, atenţionând şoferul în cazul unei coliziuni iminente;
  • Dacă şoferul nu reacţionează la timp, sistemul Autonomous Emergency Brake (AEB) frânează automat pentru a evita impactul sau pentru a atenua pagubele. Alături de funcţia de recunoaştere a pietonilor (Pedestrian Detection), opţională, informaţia oferită de radar şi camera video este interpretată în aşa fel încât sistemul AEB este capabil să oprească autonom autoturismul;
  • Lane Departure Warning (LDW) monitorizează şi detectează părăsirea neintenţionată a benzii;
  • Sistemul Blind Spot Monitoring (BSM) cu Rear Cross Path Detection asistă şoferul în depăşiri, la schimbarea benzilor sau la manevre de mers cu spatele.

La acestea se adaugă tehnologiile Alfa Romeo pentru plăcerea condusului şi performanţă on-road. Aceste sisteme sunt descrise de eficienţă fără compromis şi livrează performanţă uimitoare, menţinând autoturismul în control în orice situaţie:

  • Sistemul Integrated Brake System (IBS), introdus în premieră mondială pe Giulia şi prezent, de asemenea, în dotarea standard a lui Stelvio, integrează cu succes componentele electronice şi mecanice pentru a reduce distanţa de frânare;
  • Pentru puntea faţă a fost dezvoltat un nou braţ dublu de control, cu axă de direcţie semi-virtuală, pentru o mai bună absorbţie a şocurilor şi un răspuns precis al direcţiei. Acest sistem exclusiv Alfa Romeo, numit AlfaLink® Technology, menţine amprenta anvelopei constantă în viraje şi poate face faţă unor acceleraţii laterale mărite;
  • Cel mai precis sistem de direcţie din segment. În orice situaţie şi la orice viteză, condusul la volanul unui Stelvio cu cel mai direct raport de transmitere al casetei de direcţie din segment (12.0), este o experienţă naturală, intuitivă şi sigură.

Alfa Romeo Stelvio a fost proiectat ca parte din familia Giorgio, arhitectura de bază a modelului Giulia. Această arhitectură unică a fost dezvoltată cu scopul de a oferi tuturor modelelor Alfa Romeo precizie, control şi siguranţă, cum, de altfel, au demonstrat-o şi primele teste Euro NCAP pentru Giulia. Sedanul italian deţine recordul de siguranţă pentru protecţia ocupanţilor adulţi în istoria testelor Euro NCAP, cu un scor de 98%.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide