Problemă pentru Jeep și Stellantis: Indienii Cherokee își vor numele înapoi

Autor: George Cristea 23 feb. 2021 Știri auto

După criza de componente electronice și cea generată de coronavirus, o nouă problemă apare la orizont pentru marca Jeep și grupul Stellantis, din care face parte. Oricât ar părea de neverosimil, indienii Cherokee își vor numele înapoi, anunțând că nu vor mai permite folosirea acestuia.

Intră în Galeria FOTO

Șeful tribului amerindian Cherokee a apreciat că a venitul timpul ca firmele și echipele sportive din SUA să înceteze să mai utilizeze numele lor. Șeful de trib Chuck Hoskin Jr. s-a adresat în mod direct celor de la Jeep, care produc de aproape 50 de ani modelul Cherokee. Potrivit revistei americane Car and Driver, un purtător de cuvânt al tribului a trimis o declarație la redacție în care spune că „nu va mai tolera utilizarea numelui Cherokee de către companie”.

„Cred că a venit timpul în această țară, atât pentru companii cât și pentru echipe sportive, să renunțe la utilizarea numelor, imaginilor şi mascotelor amerindiene pentru produsele, tricourile și echipele lor”, a apreciat șeful tribului Cherokee în declarația trimisă celor de la Car and Driver.

Panică la Jeep: Indienii Cherokee își vor numele înapoi

O scrisoare similară au primit și cei de la Stellantis, compania-mamă a mărcii Jeep, care produce modelul Cherokee. Stellantis a luat naștere prin fuziunea grupului francez PSA cu cel italo-american Fiat Chrysler Automobiles (FCA).

„Sunt sigur că au fost bine intenționați dar nu suntem onorați să avem numele nostru înscris pe portiera unei mașini”, a adăugat Chuck Hoskin Jr.

Constructorul auto american Jeep a lansat automobilul de teren Cherokee în 1974. Ulterior, gama a fost diversificată prin lansarea lui Grand Cherokee, un model iconic pentru producătorul american.

Inițiativa celor din tribul Cherokee se înscrie într-o mișcare mai amplă a triburilor americane native de protejare a denumirilor acestora. În urma presiunilor, echipa de fotbal american din statul Washington precum și echipa de baseball din statul Cleveland au renunțat și ele recent să mai utilizeze numele unor triburi amerindiene – Redskins, respectiv Indians.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide