Promisiuni de campanie: 1.000 de kilometri de autostradă și drum expres

Autor: George Cristea 15 oct. 2020 Știri auto

Ministrul Transporturilor face promisiuni de campanie: România va inaugura 1.000 de kilometri de autostradă și drum expres până în 2024, spune Lucian Bode.

Intră în Galeria FOTO

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a anunțat că până în anul 2024 România va avea 700 de kilometri noi de autostradă și alți 300 de kilometri de drum expres. Aceste cifre reflectă proiectele de infrastructură aflate în lucru sau care vor demara în curând și care au ca termen anul 2024. Anunțul a fost făcut cu prilejul conferinței online RoInvest.

Ministrul Transporturilor a fost întrebat de jurnaliști câți kilometri de autostradă vor fi finalizați în următorii patru ani, iar răspunsul acestuia nu s-a lăsat așteptat.

„Avem în derulare proiecte importante şi considerăm că 700 de kilometri de autostradă şi 300 de km de drum expres pot fi finalizați. Sunt 700 de kilometri de autostradă aflate unele tronsoane în lucru, altele vor intra în lucru în perioada următoare, dar cert este că pot fi finalizate, conform contractelor, până în 2024”, a spus Lucian Bode, potrivit Agerpres.

Promisiuni de campanie: câți kilometri de autostradă sunt acum în lucru

Ministrul Transporturilor a dat și exemple de proiecte aflat în derulare. Potrivit lui Bode, în următorii patru ani vor fi gata lotul 1 şi lotul 5 din autostrada Sibiu-Piteşti, autostrada Lugoj-Deva, autostrada Transilvania integral, cu excepția tronsonului care cuprinde tunelul Meseş, autostrada A7 Ploieşti-Siret, mai puţin loturile Paşcani-Suceava şi Suceava-Siret. La acestea se adaugă A0, centura de nord şi sud a Capitalei.

În ceea ce priveşte drumurile expres, ministrul Bode a menționat proiectele Craiova-Piteşti, Brăila-Galaţi, Focşani-Brăila şi Buzău-Brăila.

Ministrul Transporturilor a confirmat recent că o nouă autostradă paneuropeană care va traversa România a primit finanțare din partea aliaților americani. Viitoarea Via Carpatia va reprezenta o cale  de comunicații civilă, dar și militară, și va fi finanțată din împrumuturi acordate de bănci din SUA.

sursa: Digi24.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide