Reacţie şocantă a taximetriştilor. Negocieri pentru o cursă cu taxiul la spital

Autor: ProSport 23 ian. 2017 Știri auto
Reacţie şocantă a taximetriştilor. Negocieri pentru o cursă cu taxiul la spital

Echipajele SMURD şi pompierii au intervenit cu rapiditate, însă mulţi dintre cei răniţi au ajuns la spital aduşi de prieteni sau cu taxiurile. Martorii susţin însă că unii taximetrişti au încercat să profite de situaţie şi au cerut sume uriaşe pentru curse la spital sau la domiciliu, deşi aproape toţi cei care apelau la serviciile lor erau aproape dezbrăcaţi şi în stare de şoc. ProSport a prezentat o mărturie şocantă despre modul în care decurgeau „negocierile” în timp ce clubul Bamboo ardea din temelii la doar câteva zeci de metri distanţă.

”Am ieşit în stradă când am auzit zgomotele de la sirene şi ţipetele tinerilor. Unii erau uzi până la piele, alţii erau răniţi. Toţi erau speriaţi. Umblau bezmetici dintr-o parte-ntr-alta. Nu aveam cu ce să-i ajut… Atunci au apărut nişte taximetrişti care le cereau pentru o cursă câte 200-300 de lei şi chiar patru sute de lei! Nu-mi venea să cred ce văd şi ce aud! Taximetriştii le ziceau să se strângă mai mulţi la o maşină ca să poată să plătescă”, a povestit un martor pentru sursa citată.

Clubul Bamboo din Capitală a ars în totalitate, sâmbătă dimineaţă, 44 de persoane fiind transportate la spitalele din Bucureşti în urma intoxicaţiei cu fum.

Incendiul a izbucnit la ora 03.32, oră la care, potrivit unor surse judiciare, în club se aflau câteva sute de persoane. Sursele citate susţin că ar fi vorba despre aproximativ 500 de oameni, din primele informaţii indicate de martori, numărul exact al celor prezenţi în local urmează să fie stabilit în cadrul anchetei.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide