Reclama care îi face chiar și pe nemți să râdă. Elev slab la școala auto, super șofer într-un BMW

Autor: David Andrei 17 aug. 2020 Știri auto

O reclamă la noul BMW Seria 4 îi face chiar și pe nemți să râdă în hohote. Un elev slab la școala auto se dovedește a fi un super șofer la volanul unui BMW.

GALERIE FOTO

A apărut prima reclamă la noul BMW Seria 4 Coupe, modelul dezvăluit la începutul acestei veri. Clipul cu o durată de un minut și 10 secunde îl arată pe un tânăr în timpul examenului auto.

Examinatorul îi cere să execute manevre pentru o parcare laterală. Candidatul frânează brusc și reușește să pună mașina de școală între alte două autoturisme. Dar acest lucru se întâmplă după ce urcă două roti pe bordură și are nevoie de multe manevre pentru a poziționa corect mașina.

Tolerant, examinatorul îl anunță cu un gest simplu că a trecut examenul. Tânărul coboară din mașinuța veche și nu reușește să închidă portiera din prima încercare. Remediază greșeala și se îndreaptă către un BMW Seria 4 Coupe, parcat în apropiere. Urcă la volan, cuplează centura, pornește motorul și îi face o demonstrație de îndemânare examinatorului care îl privește uluit.

Despre BMW Seria 4 Coupe

BMW Seria 4 Coupe a fost dezvăluit în luna iunie. Modelul aduce un nou limbaj de design în gama constructorului premium de la Munchen. Grila nouă îi garantează coupe-ului o imagine îndrăzneață și îl aruncă în mijlocul controverselor.

Seria 4 Coupe poate fi comandat și în România cu un preț de pornire de 44.863 de euro. Este o sumă trecută în contul versiunii 420i cu motor de 2.0 litri pe benzină, care dezvoltă 184 de cai putere și un cuplu de 300 Nm. Această versiune accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,5 secunde.

Vârful de gamă este BMW M440i xDrive Coupe, cu motor de 3.0 litri cu șase cilindri în linie, care dezvoltă 374 de cai putere și un cuplu de 500 Nm. Mașina cu sistem mild hybrid de 48 V sprintează de la 0 la 100 km/h în 4,5 secunde.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide