Record de amenzi și permise suspendate în 24 de ore. Ce au făcut șoferii?

Autor: ProMotor 09 ian. 2020 Știri auto
Record de amenzi și permise suspendate în 24 de ore. Ce au făcut șoferii?

Record de amenzi contravenționale și permise suspendate, înregistrat de Poliția Rutieră în 24 de ore. 241 de șoferi s-au ales cu o amendă, în timp ce 122 au devenit pietoni.

Poliția Rutieră anunță un bilanț record. Pe 8 ianuarie, în Capitală, polițiștii de la Rutieră au aplicat nu mai puțin de 241 de sancțiuni contravenționale și au suspendat 122 de permise de conducere. Cei mai mulți dintre cei deveniți pietoni plătesc astfel neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni. 15 se fac vinovați pentru că nu au respectat culoarea roșie a semaforului și au pătruns în intersecții.

Un caz care a atras atenția polițiștilor în mod special af ost cel al unui șofer de 60 de ani. Acesta se afla la volanul mașinii personale, deși permisul său fusese suspendat. Ca și cum nu era suficient, la testarea cu etilotestul, acesta avea 0,89 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Un alt bărbat a fost dus încătușat la INML, după ce a refuzat să se supună testării cu aparatele Alcooltest și DrugTest. Din verificările efectuate, a rezultat că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal.

Nu numai șoferii au fost luați în vizor de poliție. 64 de pietoni au fost amendați pentru că au traversat prin loc nepermis.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Poliția Rutieră



Comentarii
Inchide