Reducerea suspendării permisului: Când poți cere asta și cum procedezi ca să te urci la volan imediat

Autor: Cristian Agatie 15 sept. 2021 Știri auto

Reducerea suspendării permisului este primul gând pentru cei care s-au ales cu o perioadă de suspendare de 60 sau 90 de zile. Iată când poți cere asta și cum procedezi ca să te urci la volan imediat.

Intră în Galeria FOTO

În cazul abaterilor mai grave de la legislația rutieră, polițiștii pot acorda o sancțiune complementară de suspendare a dreptului de a conduce vehicule. Pentru cele mai grave, această suspendare poate fi de până la 90 de zile. Legislația prevede însă și o portiță prin care șoferii cu permise suspendate pe o perioadă mai lungă își pot recupera permisul după numai 30 de zile.

În oricare din cazuri, șoferii care doresc reducerea perioadei de suspendare trebuie să treacă un test de verificare a cunoașterii regulilor de circulație. Acesta poate fi susținut în prezent doar la serviciul poliției rutiere care are în evidență titularul permisului auto sau la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost constatată contravenția. Un proiect de lege care permite susținerea testului la orice serviciu al poliției rutiere din țară urmează să ajungă în curând la votul decisiv în Camera Deputaților, potrivit Avocatnet.ro.

Reducerea suspendării permisului: Când trebuie depusă cererea la sediul poliției rutiere

Potrivit unei modificări recente a Codului Rutier, cererea de susținere a testului de verificare a cunoașterii regulilor de circulație trebuie depusă înainte de jumătatea perioadei de suspendare a permisului. Asta înseamnă până în a 30-a zi, pentru cei cu suspendare pe 60 de zile, respectiv până în a 45-a zi, pentru cei cu suspendare pe 90 de zile.

Cei cărora li se suspendă permisul și vor să reintre în posesia lui mai devreme, trebuie să îndeplinească simultan două condiții:

  • să aibă permis auto de peste un an de zile (adică să nu fie începători);
  • să fie declarați admiși la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație.

Pentru șoferii cu permise suspendate pentru depășirea vitezei, reducerea suspendării la 30 de zile se poate face, la cererea titularului de permis, în următoarele cazuri:

  • dacă viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este depășită cu mai mult de 50 km/h, dar nu mai mult de 70 km/h;
  • dacă viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este depășită cu mai mult de 70 km/h, doar dacă această faptă a fost săvârșită o singură dată în 12 luni.

În ce condiții nu este posibilă reducerea perioadei de suspendare a permisului

Un șofer nu poate beneficia de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă:

  • a cumulat, din nou, cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;
  • a fost implicat într-un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că a condus vehiculul în timp ce se afla sub influența alcoolului;
  • sancțiunea contravențională complementară s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune.

Trebuie spus că șoferii care contau pe contestarea procesului verbal pentru a păstra permisul de conducere sau a reduce perioada de suspendare nu mai pot face acest lucru, în urma unei decizii a  Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide