Rivian a prezentat primul vehicul electric de livrare pentru Amazon

Autor: George Cristea 09 oct. 2020 Știri auto

Rivian a prezentat primul vehicul electric de livrare pentru Amazon, dezvoltat în parteneriat cu gigantul mondial al comerțului online.

Intră în Galeria FOTO

Furgoneta al cărei prototip a fost prezentată zilele acestea angajaților Amazon va avea camere în exterior iar imaginile vor fi afişate pe un display. Astfel, şoferul va avea informaţii la 360 de grade în afara maşinii. Desigur, asistentul vocal Alexa va fi şi el prezent.

R.J. Scaringe, CEO Rivian: „Avem o oportunitate acum să setăm standardul. E dificil să nu observi schimbările din jurul tău. Suntem la un punct de cotitură în istoria umanităţii în care acţiunile noastre modifică radical şi fundamental natura şi felul în care simţim viaţa pe planetă. Schimbăm clima. Momentul în care trebuie să facem schimbarea este chiar acum”.

Ce știm despre noul vehicul electric produs de Rivian pentru Amazon

Vanul în sine a fost conceput simplu și practic, așa cum trebuie să fie o mașină de livrare. Potrivit Rivian și Amazon autonomia mașinii ar fi de aproximativ 240 de kilometri – o valoare respectabilă. Cei doi parteneri nu au oferit alte detalii tehnice, inclusiv producătorul bateriilor urmând să fie anunțat ulterior.

Potrivit anunțului Amazon, mașina de livrare dezvoltată împreună cu Rivian va avea o ușță a șoferului ranforsată pentru siguranță sporită, în timp ce spațiul de transport va fi organizat pe trei niveluri. Așa cum se obișnuiește în cazul mașinilor de livrare, o ușă laterală va facilita accesul la pachetele transportate.

Amazon a prezentat prima furgonetă pentru livrare 100% electrică dezvoltată în parteneriat cu Rivian. Gigantul comerțului online speră să aibă 10.000 de maşini până în 2022. Comanda se înscrie în noul plan privind protecţia mediului prezentat de Jeff Bezos pe 19 septembrie la un eveniment de presă din Washington DC.

Gigantul retailului online a anunţat că va 80% din energia folosită va proveni din surse regenerabile până în 2024, pentru ca din 2030 procentul să ajungă la 100%. La momentul respectiv, toate cele 100.000 de maşini de livrare electrice furnizate de Rivian vor fi în circulaţie.

sursa: The Verge

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide