România are cel mai mic număr de mașini la mia de locuitori din UE

Autor: Marius Vișan acum 9 luni Știri auto
România are cel mai mic număr de mașini la mia de locuitori din UE

România înregistrează cel mai mic număr de maşini la mia de locuitori, cu 357 de maşini, ocupând ultimul loc între statele UE cu cele mai multe autoturisme raportat la populaţie, potrivit datelor Biroului European de Statistică (Eurostat), pentru anul 2019.

Înaintea României la acest capitol se află Letonia cu 381 de maşini şi Ungaria cu 390 de maşini la 1000 de locuitori, informează Adevărul.ro

La polul opus, Luxemburg este pe primul loc de 30 de ani, cu 681 de maşini la mia de locuitori, urmat de Italia pe locul al 2-lea cu 663 de vehicule la mia de locuitori.

Cel mai mare număr de autoturisme a fost înregistrat în Germania

În Germania sunt aproape 48 de milioane de maşini, urmată de Italia cu 40 de milioane de autoturisme şi Franţa cu 32 de milioane de autovehicule. Între 2015 şi 2019 cea mai mare creştere a numărului de autoturisme a fost înregistrată în România (+ 34%), urmată de Lituania (+20%), Ungaria (+19%), Slovacia şi Polonia (ambele +18%).

Singurul stat membru al UE care a înregistrat o scădere a numărului de autoturisme în perioada analizată a fost Bulgaria (-11%). De notat că mai multe state membre UE au raportat un număr mare de autoturisme „vechi”, adică mai vechi de 20 de ani.

Cele mai mari procente de autoturisme vechi s-au înregistrat în Polonia (37,9%), urmată de Estonia (31,5%), Finlanda (26,9%) şi Lituania (22,6%).

În schimb, majoritatea maşinilor noi, adică sub 2 ani, erau înmatriculate în Irlanda (28,8%), Luxemburg (23,7%), Belgia (22,9%) şi Danemarca (22,6%).

De remarcat că în ultimii ani multe ţări au oferit programe de susţinere a achiziţionării de maşini noi cu emisii reduse, asigurând totodată retragerea maşinilor vechi.

Scopul general al acestor programe este reînnoirea parcului de autoturisme cu emisii mai scăzute de noxe, stimulând în acelaşi timp economia.


Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006, când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide