România și Bulgaria au ajuns la un acord cu privire la construirea unui al treilea pod peste Dunăre

Autor: Promotor 28 sept. 2022 Știri auto

Un al treilea pod peste Dunăre va fi construit în urma unui acord între autoritățile de la București și de la Sofia, potrivit agențiilor de presă din cele două țări. Totodată, vor fi reglementate angajamentele celor două țări privind implementarea proiectului Fast Danube și crearea unei companii mixte care să gestioneze activitățile proiectului.

Viceprim-ministrul bulgar Hristo Alexiev se află la ora actuală în România, el fiind șeful delegației țării vecine la Conferința Plenipotențiarilor a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor de la Națiunile Unite. Cu această ocazie, Alexiev s-a întâlnit cu omologul său de la București, Sorin Grindeanu.

Cei doi viceprim-miniștri au vorbit despre importanța colaborării dintre cele două țări la acest capitol, subliniind faptul că “adâncirea Dunării, construirea de noi poduri și conectarea liniilor de feribot” ar trebui să fie considerate o prioritate strategică comună pentru ambele state. De asemenea, este nevoie de o colaborare și mai bună între cele două țări care să asigure o trecere mai bună prin punctele de trecere a frontierei.

Este nevoie de mai multe proiecte comune între cele două țări

Hristo Alexiev i-a vorbit lui Sorin Grindeanu și despre problema modernizării tronsonului de cale ferată ce leagă Craiova de Calafat, continuarea liniei de cale ferată de la cel de-al doilea pod peste Dunăre de pe teritoriul țării noastre.

Peste numai două săptămâni, Hristo Alexiev și Sorin Grindeanu vor merge împreună și la Bruxelles, acolo unde își propun să prezinte proiectul de finanțare pentru următoarea etapă din Fast Danube și pentru cel de-al treilea pod de peste Dunăre.

În același timp, cei doi oficiali și-au exprimat dorința de a lucra în continuare și pentru celelalte proiecte rămase pentru construcția de noi poduri între cele două țări, în paralel cu acordul la care s-a ajuns pentru cel de-al treilea pod de peste Dunăre. În vară, România și Bulgaria anunțau studii de fezabilitate pentru cinci poduri peste Dunăre.

Sursa: Hotnews 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Wikipedia



Comentarii
Inchide