România, ţara din UE în care benzina s-a scumpit cel mai mult în 2014

România, ţara din UE în care benzina s-a scumpit cel mai mult în 2014

Autor: Iulian Dnistran acum 5 ani Știri

Dintre toate statele Uniunii Europene, România este campioana scumpirilor la carburanţi, scrie Digi24. Mai exact, din ianuarie şi până în prezent, preţul combustibilului vândut în ţara noastră a crescut cu 11%, ajungând de la aproximativ 1,25 euro/litru pentru benzină în ianuarie la 1,41 euro/litru în prezent.

O mare parte din vină este atribuită accizei de 7 eurocenţi/litru, care a fost introdusă la 1 aprilie 2014 şi a crescut preţurile carburanţilor cu aproximativ 40 de bani.

De fapt, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană, mai bine de jumătate din preţul carburanţilor din România este reprezentată de taxe. Dacă acestea nu ar exista, preţul unui litru de benzină ar costa doar 66 de eurocenţi, adică mai puţin de trei lei.

Cea mai scumpă benzină se vinde în Marea Britanie, unde un litru costă puţin peste 1,67 euro, după care vine Italia, cu un preţ de 1,61 euro/litru.

VIDEO:



Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
FOTO. Cum arată acum superba Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 46 de ani! E una dintre cele mai frumoase femei ale lumii şi pare că are elixirul tinereţii veşnice
FOTO. Cum arată acum superba Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 46 de ani! E una dintre cele mai frumoase femei ...
Alexandra și Luiza, găsite:
Alexandra și Luiza, găsite: "Sunt la mine" BOMBĂ în cazul Caracal
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
VIDEO | Cum arată în realitate o tânără, influencer pe Instagram. A postat poze în bikini, fără filtre
VIDEO | Cum arată în realitate o tânără, influencer pe Instagram. A postat poze în bikini, fără filtre
Ce vor păți șoferii care circulă cu proiectoarele de ceață aprinse tot timpul. Amenzile sunt usturătoare
Ce vor păți șoferii care circulă cu proiectoarele de ceață aprinse tot timpul. Amenzile sunt usturătoare
Este SUPERBA Scarlett Johansson călătoare în TIMP? IMAGINILE care au provocat controverse puternice
Este SUPERBA Scarlett Johansson călătoare în TIMP? IMAGINILE care au provocat controverse puternice
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
A fost considerată cea mai sexy femeie din lume, dar astăzi a ajuns de nerecunoscut. Și-a distrus fața cu operațiile estetice
A fost considerată cea mai sexy femeie din lume, dar astăzi a ajuns de nerecunoscut. Și-a distrus fața cu operațiile ...
Horoscop Zodia Pești 9 Decembrie 2019
Horoscop Zodia Pești 9 Decembrie 2019
Inchide