Românul care gândește pe alt fus orar – Și-a cumpărat un concept unic în lume: Ford Ghia Vivace

Autor: Elena Luchian 11 dec. 2019 Știri auto

A crescut în era comunistă, pasionat de mașini. Deschidea pachete de gumă, nerăbdător să vadă ce surpriză i-a picat. Fotografiile cu mașini pe hârtie subțire s-au adunat teancuri, teancuri. Pe străzi circulau modele Dacia, Skoda și Lada. În garajul imaginar, tânărul Eduard Palaghiță avea supercar-uri, modele de nișă, unicate. Acum, în garajul real, chiar și-a făcut loc un model unic în lume: conceptul Ford Ghia Vivace.

Intră în galerie

Galben și oval, cu o linie descendentă a acoperișului, cu o caroserie din fibră de sticlă și capace din plastic ale roților, conceptul care nu a fost niciodată menit să funcționeze l-a cucerit pe românul stabilit de un sfert de secol în Statele Unite.

Ford Ghia Vivace (21)

“Când am găsit anunțul am crezut că e vrăjeală. Nu am avut încredere să trimit bani vânzătorului. Așa că i-am trimis banii fratelui meu, Robert, și s-a dus el personal după mașină”, povestește Eduard, care a cumpărat conceptul alături de amicul său, Tudor Stan, din Holland, Michigan. A pus fiecare câte jumătate din bani, dar modești, cei doi se feresc să spună prețul.

Eduard a adus mașina acasă pe platformă, îmbrăcată în folie. Îi era teamă să nu piardă bucăți din ea pe drum. Geamurile sunt lipite și spera că așa vor rămâne. Concept car-ul a atras atenția și când a fost acoperit cu prelată. Într-o benzinărie, un șofer a crezut că pe platformă se află un Porsche. “Când am ridicat prelata, nu i-a venit să creadă!”, își amintește Eduard.

Ford Ghia Vivace (3)

În 2002, Ford scosese la liciație mai multe concepte. Era prima dată când un producător auto vindea concept car-uri într-o licitație publică. Au urmat pentru conceptul unicat câțiva ani la muzeul de modele clasice din Sarasota, Florida. În 2018, a venit momentul pentru Ghia cel galben să plece-n lume. A ajuns pe mâinile unui pasionat din Holland, Michigan și, de acolo, în garajul lui Eduard. “Abia a încăput!”, povestește românul de la New York, convins că în poze nu se văd proporțiile reale.

În copilărie, Eduard visa să devină designer auto. Desena, cu mână sigură și idei clare, mașini pe caietele de școală. Dincolo de Atlantic, a studiat Digital Art & Design la New York și Automotive Design la Academy of Art University din San Francisco.

Unicat cu telecomandă

Ford Vivace Ghia nu poate fi condus, nu are nici motor, nici direcție. Portierele și geamurile nu se deschid. E doar un studiu de design, realizat pentru a fi privit de la distanță. Eduard este obligat prin contract să nu transforme niciodată acest concept într-un vehicul funcțional, să nu îl conducă niciodată pe drumurile publice. Este doar un show car și așa trebuie să rămână. În schimb, Eduard visează ca, într-o bună zi, să își echipeze mașina cu un sistem de direcție și poate chiar cu un mic motor electric, care să-i permită să o teleghideze.

Ford Ghia Vivace (10)

Când aud despre Ghia, cei din jur ridică din sprâncene. “Lumea nu prea înțelege de ce am cumpărat-o. Teoretic nu o pot folosi, dar mă bucur să știu că am în garaj ceva într-adevăr unicat, singura din lume! Când i-am spus mamei, și ea m-a întrebat de ce o cumpăr și ce o să fac cu ea.”

Construit la studioul Ghia din Torino la începutul anilor ‘90, conceptul are la bază o platformă de Mondeo. A fost doar un exercițiu, un experiment marca Ford, o avanpremieră a celei de-a treia generații Taurus, care a venit pe lume în 1996.

 

Frăția românilor la New York

Cei doi români care își trăiesc pasiunea la New York, Eduard și amicul său Tudor, nu iau în calcul vânzarea conceptului american, deși valoarea îi crește cu fiecare zi care trece: „Bani pot să mai fac, dar alt concept car nu cred că mai găsesc. L-aș da doar la un muzeu, împrumut câțiva ani.”

Ford Ghia Vivace (22)

Până atunci însă, are mici retușuri de făcut. Zgârieturile trebuie să dispară de pe caroseria ovală, iar farurile cu folie cromată la interior vor ajunge și ele pe mâini bune. Cel care cromează piesele mașinilor lui Eduard este tot un român și unul cu experiență… la Hollywood: Eduard Coman este expertul care se ocupă de statuetele Oscar.

Ford Ghia Vivace (4)

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Arhiva personală Eduard Palaghiță



Comentarii
Inchide