Rovinieta 2020: Ce trebuie să știi despre taxa de drum în acest an

Autor: ProMotor 21 ian. 2020 Știri auto
Rovinieta 2020: Ce trebuie să știi despre taxa de drum în acest an

Mai multe modificări ale legislației au avut ca obiect schimbarea regulilor în ceea ce privește rovinieta în 2020. Printre acestea se află și posibilitatea recuperării parțiale a sumelor plătite pe rovinietă în momentul în care mașina este vândută.

Această prevedere apare în Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 748/2019. Mai exact, atunci când vinde o mașină ce are o rovinietă valabilă, vânzătorul poate cere Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) returnarea banilor pentru perioada de valabilitate rămasă a rovinietei. Este vorba de perioada dintre momentul în care noul proprietar plătește taxa de drum și data de expirare a rovinietei încheiate de fostul proprietar, adică din momentul în care cele două roviniete se suprapun.

Alte modificări au avut în vedere creșterea rețelei de camere video pentru verificarea rovinietei. Astfel, numărul camerelor fixe folosite de CNAIR pentru a-i identifica pe cei care circulă fără rovinietă valabilă a crescut în mai multe etape, ajungând la 106 camere. În afară de camerele fixe, CNAIR mai folosește 14 camere mobile, distribuite pe întreg teritoriul național.

Rovinieta 2020: Cât plătesc șoferii în 2020

Sumele plătite de șoferi pentru rovinietă în 2020 rămân neschimbate. Potrivit OG 15/2002, posesorii de autoturisme plătesc trei euro pentru șapte zile, șapte euro pentru 30 de zile, 13 euro pentru 90 de zile și 28 de euro pentru 12 luni.

Apoi, în cazul vehiculelor de transport marfă cu masa totală admisibilă tehnic (MTMA) mai mică sau egală cu 3,5 tone, tarifele sunt de 6 euro pentru șapte zile, 16 euro pentru 30 de zile, 36 de euro pentru 90 de zile și 96 de euro pentru 12 luni.

Pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone tarifele sunt de 4 euro pentru o zi, 16 euro pentru șapte zile, 32 de euro pentru 30 de zile, 92 de euro pentru 90 de zile și 320 de euro pentru 12 luni.

În cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12 tone, actul normativ stabilește tarife de 7 euro pentru o zi, 28 de euro pentru șapte zile, 56 de euro pentru 30 de zile, 160 de euro pentru 90 de zile și 560 de euro pentru 12 luni.

Pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum trei axe, inclusiv, tarifele rovinietei sunt de 9 euro pentru o zi, 36 de euro pentru șapte zile, 72 de euro pentru 30 de zile, 206 euro pentru 90 de zile și 720 de euro pentru 12 luni.

În cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum patru axe, inclusiv, tarifele sunt de 11 euro pentru o zi, 55 de euro pentru șapte zile, 121 de euro pentru 30 de zile, 345 de euro pentru 90 de zile, 1.210 euro pentru 12 luni.

Pentru vehiculele de transport cu peste nouă locuri pe scaune (inclusiv șoferul) și cel mult 23 de locuri pe scaune (inclusiv șoferul), tarifele sunt: 4 euro pentru o zi, 20 de euro pentru șapte zile, 52 de euro pentru 30 de zile, 120 de euro pentru 90 de zile, 320 de euro pentru 12 luni.

În cele din urmă, pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), vorbim despre tarife de 7 euro pentru o zi, 35 de euro pentru șapte zile, 91 de euro pentru 30 de zile, 210 euro pentru 90 de zile și 560 de euro pentru 12 luni.

Ce amenzi riscă cei care nu plătesc rovinieta?

Aceeași ordonanță 15/2002 stabilește și amenzile care se aplică celor care circulă cu mașina pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzi fără să aibă o rovinietă valabilă. În funcție de tipul autovehiculului, amenda poate varia între 250 de lei și 4.500 de lei.

Amenzile cele mai mici se dau în cazul autoturismelor (250-500 de lei), în timp ce amenzile cele mai mari se dau în cazul vehiculelor de transport de marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone (3.000-4.500 de lei).

În cazul unei mașini vândute, noul proprietar este cel care va plăti amenda pentru că a condus pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzi fără rovinietă valabilă, nu vechiul deținător. De asemenea, fapta de a conduce pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzi fără a avea rovinietă valabilă se prescrie în patru luni, nu în șase, așa după cum se întâmpla anterior.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide