Rupert Stadler, fostul CEO Audi, acuzat de fraudă pentru rolul companiei în scandalul Dieselgate

Publicat: 31 07. 2019, 16:52

Procurorii germani l-au acuzat miercuri pe Rupert Stadler, fostul director executiv al diviziei de autovehicule de lux Audi, de fraudă pentru rolul companiei în scandalul Dieselgate.

Stadler şi alte trei persoane au fost acuzate că au dezvoltat un software ilegal utilizate pe maşinile vândute sub mărcile Volkswagen, Audi şi Porsche, cu scopul de a înşela testele privind emisiile maşinilor pe motorină, au declarat procurorii din Munchen într-un comunicat.

Procurorii nu au dat publicităţii numelor celorlalţi trei inculpaţi dar au precizat că investighează încă 23 de suspecţi în acest caz.

„Stadler este acuzat că a ştiut de manipularea emisiilor cel puţin de la finalul lunii septembrie 2015 dar nu a făcut nimic pentru a preveni vânzarea modelelor afectate”, susţin procurorii.

În scandal ar fi implicate 250.000 de modele Audi, 112.000 de maşini Porsche şi 72.000 de vehicule Volkswagen vândute în SUA şi în Europa.

Stadler a mai fost arestat în luna iunie 2018 şi a petrecut câteva luni în închisoare.