S-a dat START-ul producţiei pentru Ford B-Max la Craiova!

Autor: Dan Vache 26 iun. 2012 Știri auto

Fabrica de la Craiova este rezultatul unei investiţii de peste 500 milioane euro efectuate de Ford. În total, compania americană investeşte peste 675 milioane euro în producţia de motoare şi vehicule în România.

Primul model care se va construi la Craiova este noul Ford B-MAX, monovolumul din segmentul B, produs exclusiv în fabrica din România.

„Este o zi specială pentru Ford Motor Company, pentru fabrica noastră din Craiova şi pentru România”, a spus Stephen Odell, preşedinte şi CEO, Ford Europa. „Aceasta este o fabrică de înaltă tehnologie, unde se construiesc două dintre cele mai avansate produse ale Ford – Ford B-MAX şi Motorul Internaţional al Anului 2012, motorul pe benzină EcoBoost de 1,0 litri – la cele mai înalte niveluri de calitate pentru clienţii noştri.”

Noul Ford B-MAX va fi disponibil cu ambele versiuni de 100 CP şi 120 CP ale motorului EcoBoost de 1,0 litri, câştigător al prestigiosului premiu Motorul Internaţional al Anului 2012 acordat la începutul acestei luni. Ambele versiuni ale EcoBoost 1,0 litri vor fi, de asemenea, construite la Craiova.

„Producţia de serie de automobile şi motoare la Craiova aduce un nivel nou de producţie sofisticată în Europa de Est”, a spus John Fleming, vicepreşedinte Producţie şi Forţă de muncă, Ford Motor Company. „Astăzi Craiova este una din cele mai competitive şi moderne fabrici de producţie în reţeaua globală de fabricaţie a Ford şi, într-adevăr, din industria auto globală, cu facilităţi de înaltă tehnologie cum este, de exemplu, secţia de vopsitorie de înaltă clasă. „

Ford a mai confirmat şi începerea construcţiei unui al doilea motor la Craiova, şi anume, motorul de 1,5 litri pe benzină, ce va intra în producţie de serie la începutul anului viitor.

În cadrul evenimentului, şi-a făcut prezenţa şi preşedintele României, Traian Băsescu, care a anunţat că este primul client al noului B-Max. Şi ca să nu existe niciun dubiu, şeful statului a arătat că deţine o factură proformă şi un ordin de plată pentru achiziţionarea noii sale maşini de culoare roşie.

Noul Ford B-Max va avea un preţ de pornire de 13.400 euro, disponibil pentru varianta Ambiente.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide