Să ne reamintim de Paul Walker aşa cum şi el ar fi vrut să ni-l reamintim [VIDEO]

Autor: Andrei Ştirbu 14 sept. 2015 Știri auto
Să ne reamintim de Paul Walker aşa cum şi el ar fi vrut să ni-l reamintim [VIDEO]

Nu mi-a fost dat să-l întâlnesc niciodată pe Paul Walker, însă ştiu pe cineva apropiat care a vorbit cu el. Pe vremea când lucram la TopGear, mi-a povestit şeful meu de pe acea vreme, Florin Popa, că s-a întâlnit cu el la Pikes Peak. Florin Popa este un tip OK, însă nu genul de om… pretenţios din punct de vedere social (ca noi toţi, dacă stau să mă gândesc mai bine). 

Nu că nu ar fi fost suficient să-l văd în poze ca să-mi placă tipul, însă Popa a confirmat că moaca aia simpatică este însoţită de un caracter la fel de simpatic. Walker era un tip la fel de deschis pe cât ai fi crezut tu că e. Un om natural, fără ifose, căruia îi plăcea să zâmbească chiar şi atunci când nicio cameră de filmare nu-i cerea asta. Florin Popa este un tip dur, aşa că a putut avea o conversaţie matură fără a leşina, cum cel mai probabil eu aş fi făcut. 

Nu vreau să mai intru în detaliile celui mai prost 1 Decembrie din ultimii ani, cel din 2013, când Paul Walker a trecut în lumea celor drepţi – fix în modul în care şi-ar fi dorit, dacă e să-i căutăm citatele. Aş vrea, în schimb, să urmărim clipul acesta cu bloopers din filmările Fast And Furious, în care îl vezi pe Paul Walker încercând să fie Brian O’Conner. 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide