A dat un sac de bani pe un Rimac Concept One cu peste 1.000 de cai putere. Acum vrea să scape de el

Autor: Elena Luchian 22 sept. 2020 Știri auto

A dat un sac de bani pe o mașină cu peste 1.000 de cai putere. Este vorba despre modelul Rimac Concept One, construit de singura companie producătoare de supercaruri din Croația. Acum nu știe cum să scape mai repede de el. Dar culmea, o dă la preț mai mare decât cel plătit de el. Acest Rimac Concept One a fost scos la vânzare pe un site de profil.

GALERIE FOTO

Aproape un milion de dolari. Atât a plătit pe mașină cel care a scos-o acum la vânzare. Iar acum costă cu peste 50% mai mult. Acest Rimac Concept One rulat se vinde cu 1,6 milioane de dolari. Vânzătorul nu oferă informații despre câți kilometri a parcurs până la această oră.

Doar șapte astfel de automobile au fost produse, iar acesta este singurul din Statele Unite și singurul scos la vânzare. Rimac Concept One a apărut pe site-ul unui dealer din Manhattan, New York.

Modelul scos la vânzare este vopsit în albastru, o alegere a proprietarului convins, la un moment dat, că mașina merită fiecare dolar. Scaunele, tunelul transmisiei și volanul, dar și fețele ușilor și partea inferioară a bordului sunt îmbrăcate în piele de culoare maro. Inserțiile din aluminiu și din fibră de carbon îi scot în evidență personalitatea sportivă.

Rimac Concept One în cifre

Rimac Concept One a fost primul model al producătorului croat de supercaruri. Modelul a fost prezentat în toamna anului 2011, la Salonul Auto de la Frankfurt. Acesta este pus în mișcare de patru motoare electrice. Fiecare angrenează câte una dintre cele patru roti. Cele patru unități  dezvoltă împreună 1.088 de cai putere și un cuplu de 1.600 Nm. Mașina ajunge de la 0 la 100 km/h în 2,5 secunde și atinge o viteză maximă de 340 km/h.

Energia este stocată într-o baterie litiu-nichel-mangan-cobalt cu o capacitate de 90 kWh. Constructorul croat îi trece în cont o autonomie de 500 de kilometri.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide