Salariaţii Dacia ameninţă cu proteste faţă de timbrul de mediu

Autor: Adrian Mihălţianu 31 ian. 2013 Știri auto
Salariaţii Dacia ameninţă cu proteste faţă de timbrul de mediu

Sindicaliştii de la Automobile Dacia ameninţă cu manifestaţii de protest împotriva timbrului de mediu, aşa cum este el prezentat în proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea taxei auto. Protestul lor se îndreaptă asupra valorilor prea mici, în opinia lor, ale timbrului de mediu în cazul maşinilor Euro 3 şi Euro 4, fapt care s-ar răsfrânge negativ asupra producţiei autohtone de automobile.

Nu ne este indiferent cum apare taxa de mediu. În condiţiile în care vom vedea că nu suntem reprezentaţi de actualii guvernanţi, am votat în adunarea generală acţiuni de protest, mitinguri şi alte acţiuni de protest la care vor participa mii de oameni, pentru că nu ne este indiferent de ceea înseamnă Dacia pentru România şi care este respectul guvernanţilor pentru noi. Sindicatul Autoturisme Dacia consideră că aplicarea noii variante pentru taxa auto care se va numi «timbrul de mediu» va conduce la continuarea scăderii vânzărilor cu autoturisme noi şi în anul 2013 şi va avea consecinţe negative pentru producţia de autoturisme noi din România, asupra numărului locurilor de muncă şi a salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu”, a declarat preşedintele Sindicatului Automobile Dacia, Nicolae Pavelescu.

Cum Sindicatul Automobile Dacia face parte din Blocul Naţional Sindical, protestele ar fi sprijinite şi de către BNS:

Noua taxă, din păcate, nu stimulează producătorii autohtoni de autoturisme. E o taxă care, mai degrabă, încurajează importul de maşini deja folosite, asta e opinia noastră, şi de aceea vom încerca o schimbare de optică a celor din Ministerul Mediului şi la nivel de Guvern. Ştim că există anumite constrângeri, că există anumite reacţii sociale, dar nu trebuie să uităm un lucru: atunci când vorbim despre exporturile României cap de listă este Dacia. Ar trebui ca cei care gândesc această taxă să nu uite că şi anul trecut în toată piaţa naţională de automobile abia un sfert au fost maşini produse în România”, a declarat, la Mioveni, preşedintele BNS, Dumitru Costin.

Guvernul, prins la mijloc între interese divergente

Guvernul Ponta este confruntat aşadar cu două reacţii complet opuse ale românilor. Pe de o parte, sutele de mii de români care au maşini Euro 3 şi Euro 4 cumpărate înainte de 2007 sunt revoltaţi de cuantumul excesiv de mare al timbrului de mediu pentru aceste maşini, raportat la cele Euro 2, 1 şi non-euro, iar pe de altă parte, zecile de mii de angajaţi în industria auto din România, care îşi văd locurile de muncă ameninţate de invazia de „rable” Euro 3 şi Euro 4. Nici posesorii de maşini Euro 2 nu sunt foarte fericiţi, în ciuda reducerii taxelor la revânzare, căci acestea sunt în continuare aproape echivalente cu valoarea maşinilor.

În condiţiile în care în 2005 şi 2006 Automobile Dacia a vândut 221.053 de vehicule Euro 3 în România, toate acestea fiind acum supuse noii taxe la prima revânzare, este cel puţin interesantă poziţia precară în care se află cei 200.000 de români care au cumpărat maşini noi, produse în ţară, şi care acum, aflaţi în mare parte în faţa unei decizii de revânzare a maşinilor lor, se confruntă cu o taxă de peste 2.000 de euro. E adevărat, ea va fi plătită de cumpărători, dar asta înseamnă tot o pierdere, prin forţarea scăderii preţului de vânzare.

În opinia oficialilor şi sindicaliştilor Dacia, aceştia ar trebui de fapt să se aştepte la o taxă cel puţin dublă…

Cercul vicios continuă: dacă cei care au cumpărat maşini noi din ţară, indiferent de marcă, în perioada 2005-2006, vor să-şi cumpere din nou maşini noi, nu au practic cum (şi cui) să-şi vândă maşinile învechite, pentru că vor fi loviţi de taxe mult mai mari comparate cu cele plătite de cei care ar importa rable vechi de peste 15 ani, Euro 2, din străinătate. Noua formulă a taxei loveşte, aşadar, chiar în cei care ar avea potenţialul de a cumpăra maşini noi (pentru că au mai făcut-o).

Voi ce soluţie i-aţi sugera Guvernului?

Citiţi mai multe detalii despre ce au de gând sindicaliştii de la Dacia pe Mediafax.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide