Samsarii durerii: Cine profită de pe urma victimelor accidentelor rutiere

Publicat: 09 12. 2019, 12:39

Există a adevărată rețea de „samsari ai durerii”, care profită de pe urma victimelor accidentelor rutiere. Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație (AVAC) a semnalat apariția a numeroase sesizări cu privire la existența unor „rețele” prin care anumiți indivizi, avocați sau nu, ajung imediat după producerea accidentelor de circulație la victime sau la familiile acestora. Mulți dintre aceștia pretind că sunt reprezentanți ai asociației, după cum declară Cătălin Codescu, președintele AVAC.

„Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație nu desfășoară activități de căutare și abordare a victimelor accidentelor de circulație, neavând nici membri și nici colaboratori care să facă acest tip de activitate, nu încurajează astfel de manifestări. În această situație e util să găsim răspunsuri la următoarele întrebări: cine îi informează pe acești indivizi cu privire la accident și cu ce costuri (putem vorbi de mită)? Cum sunt respectate prevederile legale privind protecția datelor cu caracter personal, în contextul în care victimele sunt căutate pe paturile de spital, rudele sunt contactate direct pe telefoanele mobile, acasă, la serviciu, în afara țării etc.? Ce calitate profesională au acești indivizi (alții decât cei care sunt avocați) și în baza cărui nomenclator de meserii își desfășoară „activitatea”? Ce calitate umană au acești indivizi, care speculează starea de vulnerabilitate a victimelor și forțează încheierea unor contracte de reprezentare juridică în momente total nepotrivite?” – se arată într-un comunicat al AVAC.

După discuțiile purtate cu câteva victime ce au fost abordate într-o astfel de manieră am aflat că aceștia pretind a fi experți în despăgubiri (nu există un cod CAEN pentru o astfel de meserie) și promit despăgubiri de milioane de euro, căi rapide de obținere a acestor sume, cu numeroase scenarii de abordare și rezultate la fel de variate.

„Dacă facem traseul unei victime de la momentul producerii accidentului și până la momentul la care este abordată de acești „specialiști”, constatăm că persoanele care iau act de eveniment și dețin informații cu privire la victimă și la unitatea spitalicească unde este internată sunt funcționari publici și lucrează în cadrul unităților de ambulanță/SMURD, poliție și urgențe medicale. Este limpede că de aici sunt transmise informațiile precise, punctuale către persoanele despre care am amintit”, mai spune comunicatul AVAC.

Ce trebuie să știe victimele accidentelor rutiere?

În primul rând victimele accidentelor rutiere sau familiile acestora trebuie sa fie corect informate cu privire la drepturile pe care le au și la procedura ce trebuie urmată imediat după accident. Iată ce trebuie știut:

  • Persoana vătămată are dreptul de a depune plângere prealabilă astfel – conform art. 296 Cod Procedură Penală (1) Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei;
  • Evaluarea medico-legală privind vătămarea suferită se poate face în termen de 30 zile de la producerea evenimentului, la cererea părții vătămate, direct la unitatea de medicină legală competentă, sau după acest termen, la solicitarea organului de urmărire penală;
  • Persoana vătămată nu e obligată să dea declarație imediat după accident, dacă starea/integritatea fizică sau psihică nu este corespunzătoare. Am întâlnit situații aberante, în care victima se afla în stare de semiconștiență, urmând a fi introdusă în sala de operație pentru salvarea vieții, iar polițistul insista să îi ia declarație;
  • Victima care nu are culpă exclusivă în producerea accidentului are dreptul la despăgubire, aceasta fiind garantată de lege. Obligat la despăgubire este fie asiguratorul de răspundere civilă auto, dacă există un contract de asigurare valabil la data accidentului pentru auto condus de șoferul vinovat, fie un organism de compensare, atunci când autorul accidentului a părăsit locul faptei sau dacă nu era asigurat.

Este totodată util ca victima și persoanele apropiate acesteia să se documenteze suficient de bine cu privire la persoana care pretinde a fi „specialist în despăgubiri”/avocat. Contractul ce urmează a fi încheiat între victimă și pretinsul specialist trebuie să fie un contract de reprezentare juridică și nu alt tip de contract, iar clauzele trebuie să fie, în mare, cele agreate de Uniunea Barourilor.

„Am găsit la majoritatea contractelor încheiate de acești vânători de accidente, clauze conform cărora victimele erau obligate să suporte penalități de 5.000 euro dacă solicitau rezilierea contractului la mai mult de 10 zile de la semnare. Este un abuz evident ce nu ar trebui tolerat, în condițiile în care, în primele 10 zile de la semnarea contractului, nici nu este văzut dosarul de către un avocat, ce să mai discutăm de alte cheltuieli sau servicii activate în această perioadă”, a declarat Cătălin Codescu, președintele AVAC.

Trebuie știut totodată că valoarea daunelor morale solicitate nu poate fi apreciată „pe genunchi”, la o primă întâlnire/discuție, întrucât aceasta nu se stabilește în baza unor criterii prestabilite/șabloane, ci în baza unor principii de drept, a legislației și jurisprudenței, a actelor medicale ce apar cel puțin în perioada scursă în primul an de la data accidentului. Astfel, este obligatoriu să se procedeze la particularizarea cazului, la utilizarea cel puțin a probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic.

„Cine promite obținerea unor despăgubiri cu sume aberante (milioane de euro) sau pretinde că este în măsură să stabilească pe loc și să garanteze o anumită suma este, din punctul nostru de vedere, un infractor”, este de părere Cătălin Codescu.