Scandal din cauza pasajului de la Doamna Ghica. Locuitorii atacă proiectul în instanţă

Autor: Cristian Agatie 27 sept. 2019 Știri auto

Circa 100 de oameni din blocurile afectate de construcţia pasasjului s-au întâlnit joi seară pentru a stabili ce urmează să facă. Ei sunt nemulţumiţi că pasajul trece foarte aproape de ferestrele lor, dar şi că vor fi tăiate câteva sute de arbori. Ei nu sunt împotriva construirii unui pasaj, dar spun că ar dori fie unul subteran, fie un pasaj suprateran mai îngust. Locuitorii din zonă mai cer ca Primăria Capitalei să fie mai transparentă, să comunice mai bine cu ei şi să le explice exact ce va face, spunând că până acum municipalitatea nu a discutat deloc cu ei.

Situaţia s-a inflamat după ce în urmă cu câteva zile primarul Gabriela Firea a anunţat pe pagina de Facebook că a semnat autorizaţia de construire pentru pasajul Doamna Ghica, iar de miercuri dimineaţă a început tăierea arborilor, fără să se anunţe dinainte acest lucru.

Într-un comunicat transmis de Primăria Capitalei joi seară se anunţă însă că a fost semnată doar autorizaţia pentru devierea utilităţilor şi se vor tăia 225 de arbori, dar vor fi plantaţi în loc 660.

”Pasajul Doamna Ghica reprezintă o investiţie extrem de utilă pentru Bucureşti, care se execută pentru confortul şi în folosul comunităţii, fiind una dintre soluţiile de îmbunătăţire a traficului prevăzute în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă. Pasajul este o parte importantă a inelului median, care permite realizarea legăturii între zona de nord şi zona de sud a oraşului. Concret, pasajul rezolvă actuala situaţie din zonă, caracterizată de frecvente blocaje de trafic, întrucât capacitatea actuală de circulaţie în intersecţia Şoseaua Colentina – Doamna Ghica este depăşită. Pentru executarea lucrărilor există autorizaţie de construire semnată, în baza căreia se execută lucrările de deviere a reţelelor, care presupun atât relocarea, cât şi modernizarea tuturor reţelelor edilitare din zonă. Cu privire la copacii existenţi în perimetrul obiectivului de investiţii, precizăm că în prezent există un Aviz de Mediu pentru 225 de copaci, aşadar nu este vorba despre defrişarea a 400 de copaci, aşa cum eronat se arată în scrisoarea deschisă. Constructorul va planta 660 de copaci, aşa cum prevăd normele în vigoare, în compensarea celor prevăzuţi în aviz, în spaţiile verzi reconfigurate din zona Pasajului, sau în alte zone administrate de ALPAB”, afirmă municipalitatea.

Primăria Capitalei a emis autorizaţia de construire pentru pasajul de la Doamna Ghica pe 23 septembrie, a anunţat primarul general, Gabriela Firea, pe pagina de Facebook. În prima etapă vor avea loc lucrările de deviere a reţelelor edilitare. Lucrările la pasaj se vor finaliza în 12 luni, iar costul estimat este de 28 de milioane de euro. Constructor este Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti, una dintre companiile municipale înfiinţate de Gabriela Firea.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult
Pro Motor

Comentarii
Inchide