Scandal imens în Poliție: rețea care elibera fraudulos permise și certificate de înmatriculare. Reacția MAI

Autor: George Cristea acum 2 luni Știri

Un scandal imens a fost declanșat în Poliție, după o anchetă a DNA care vizează destructurarea unei rețele care elibera fraudulos permise și numere de înmatriculare.

Intră în Galeria FOTO

Update: Declarație de presă a purtătorului de cuvânt MAI Monica Dajbog

„Polițiștii DGA, sub coordonarea procurorilor din cadrul DNA pun in executare aproximativ 60 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind fapte de corupție. Printre suspecți sunt și angajați ai Serviciului de Permise și Înmatriculări Suceava, dar și alte persoane fără calitate specială implicate în activitatea ilegală de obținere a permiselor de conducere și înmatriculare a vehiculelor. Vreau să subliniez faptul că structurile Ministerului Afacerilor Interne au participat activ la instrumentarea acestui dosar, depunând toate eforturile pentru identificarea persoanele vinovate, astfel încât acestea să fie trase la răspundere. Probele administrate au evidențiat crearea unei rețele de intermediere a obținerii permisului de conducere prin fraudarea probei teoretice și a celei practice în schimbul unor sume cuprinse între 5.000 și 7.000 euro pentru un permis”, a spus Dajbog într-o declarație de presă.

Știrea inițială:

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Direcției au efectuat percheziții în 67 de locații situate pe raza municipiului București și a județelor Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, din care nouă sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

Potrivit aceluiași comunicat, perchezițiile au legătură trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, de spălare a banilor și de constituire a unui grup infracțional organizat, presupus săvârșite în perioada 2018-2020.

Rețea care elibera fraudulos permise și certificate de înmatriculare, în vizorul DNA

Ce nu se spune în comunicatul DNA este faptul că aceste percheziții au legătură cu activitatea de eliberare a permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare și a plăcuțelor cu numere. De altfel, activitatea serviciului județean Suceava de Permise și Înmatriculări a fost suspendată astăzi în urma descinderii procurorilor DNA.

Surse judiciare au declarat pentru Hotnews că perchezițiile au avut loc la  Serviciul Județean Anticorupție Suceava, la Serviciul Permise Suceava, la un atelier unde erau confecționate plăcuțe cu numere de înmatriculare, precum și la reprezentanțele RAR din București și din Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău.

Potrivit acelorași surse, este vorba despre o grupare din care ar face parte angajați de la Permise și polițiști suspectați că luau mită pentru a elibera fraudulos permise auto sau pentru înmatricularea unor mașini care nu îndeplineau condițiile legale. Polițiștii au găsit până acum aproape un milion de euro în locuințele percheziționate. Unele bancnote erau ținute în seif, altele ascunse în pereți sau depozitate în ligheane, ori găleți.

Nu este prima oară când procurorii destructurează grupări infracționale care operează în Poliție. Acum un an, o anchetă scotea la iveală nereguli grave la serviciul de permise Giurgiu. 500 de euro era prețul unui permis obținut fraudulos în acest caz.

În urmă cu o lună, o operațiune de amploarea a fost declanșată la nivelul întregii țări pentru fapte similare. În acest caz, prețul unui permis ajungea la 3.000 de euro, iar caracatița acoperea 19 județe, inclusiv Bucureștiul. Județul Suceava nu era menționat la acea dată, dar se pare că această scăpare a fost corectată acum.


Sursa foto: Captură video / Facebook - NewsBucovina.ro


Comentarii
Inchide