Secretele noului Renault KWID dezvăluie unde ar putea fi asamblat şi pentru Europa. VIDEO

Autor: Adrian Mihălţianu 01 iun. 2015 Știri auto
Secretele noului Renault KWID dezvăluie unde ar putea fi asamblat şi pentru Europa. VIDEO

Carlos Ghosn este omul care a reuşit miracolul numit Logan, implementând această idee de maşină atât de bine, încât a generat o gamă întreagă de un succes nebun, imposibil de imitat de către ceilalţi constructori (atât de mare e supărarea, încât în grupul VAG s-au purtat lupte de putere pe tema dată). Iată că acum duce lucrurile şi mai la extrem cu Renault Kwid, „adevărata Dacia la 5.000 de euro”, cum a fost deja numit de presa auto. Totuşi, oficialii francezi se jură că nu vor asambla Renault Kwid sub marca Dacia, dar noi am mai văzut filmul ăsta, aşa că nu ne vom apuca să-i credem pe cuvânt. 

Dimpotrivă, vom încerca să înţelegem care sunt elementele necesare pentru ca noul Kwid să fie asamblat, sub o formă sau alta, şi într-o fabrică europeană sau din zona Mediteranei. Ni le spune chiar Ghosn: localizarea producţiei în proporţie de peste 97% (toţi furnizorii de piese, materiale şi subansamble sunt locali), prezenţa unor pieţe emergente în zona respectivă şi, am adăuga noi, mâna de lucru foarte ieftină.

Tot domnul Ghosn ne spune că Kwid nu va fi limitat la piaţa indiană, ci va fi produs şi pe alte pieţe emergente, dar înţelegem deja că aici maşina similară acestuia va fi mai scumpă. Normele de siguranţă şi de poluare europene sunt mult mai stricte decât cele din India, iar acestea adaugă cel puţin 10-15% la costurile producerii maşinii. De asemenea, e foarte posibil să vedem sub marca Dacia un vehicul asemănător cu Kwid, dar cu rafinamentele de design şi de interior cu care sunt mai obişnuiţi europenii, care ar adăuga şi ele între 5-10% la preţul final al maşinii. Un SUV de clasă mică prezent în zona de preţ de 8.000-13.000 de euro ar avea tot sensul din lume în Europa, fără a canibaliza prea tare vânzările lui Sandero Stepway sau ale lui Duster.

Tot ce ştim este că noul autovehicul bazat pe aceeaşi platformă tehnică a noului Kwid are şanse foarte mici pentru a fi asamblat în România, acolo unde investiţiile viitoare ale francezilor depind în primul rând de profitabilitatea fabricii, afectată nu doar de creşterea salariilor (normală într-o ţară europeană), ci şi de lipsa infrastructurii evoluate de transport. Din acest motiv, fabrica din Maroc sau cea din Algeria sunt mai bine poziţionate, însă nici aici nu putem vorbi de asamblarea noului autovehicul mai devreme de 2017, pentru că nu au fost făcute investiţii în acest sens. În plus, dacă cerinţa localizării intense a producţiei de subansamble este una vitală, fabrica de la Mioveni nu va beneficia nici de pe urma noului model, pentru că nu va mai exporta piese şi subansamble, ele vor fi produse la faţa locului.

În fine, cel mai probabil că vom vedea lansarea lui Kwid pe piaţa sud-americană mai întâi, şi abia apoi, când produsul e deja bine testat, şi pe piaţa din jurul Mediteranei, Europa de Est fiind aici inclusă.

Aşadar, putem aştepta un vehicul similar lui Kwid pe piaţa europeană? Da, dar nu mai devreme de 2017, nu asamblat în România şi fără o influenţă majoră asupra producţiei de aici. Şi nu la 5.000 de euro, ci cu vreo 3.000 de euro mai sus ca preţ de pornire. Cel puţin atât ştim în acest moment.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide