Norris Măgeanu, una dintre figurile-cheie ale motorsportului românesc și actual președinte al Federația Română de Automobilism Sportiv, a fost invitat în cadrul unui nou episod ProMotor, unde a vorbit nu doar despre administrarea sportului cu motor, ci și despre un fenomen tot mai vizibil pe străzile din România: neatenția în trafic cauzată de utilizarea telefonului mobil.
În cadrul dialogului, Măgeanu a atras atenția asupra comportamentului participanților la trafic, de la șoferi până la pietoni și utilizatori de trotinete sau scutere electrice. Potrivit acestuia, nivelul de distragere a atenției a crescut semnificativ în ultimii ani, iar riscurile sunt amplificate de apariția mașinilor electrice, care pot circula aproape fără zgomot.
„În trafic am început să fim foarte distrași. Tot timpul suntem pe telefoanele mobile, nu numai la volan. Și pietoni, și pe scutere, toți participanții la trafic nu sunt atenți la ceea ce fac. O mașină care apare fără zgomot te ia prin surprindere”, a declarat Norris Măgeanu.
El a explicat că simplul fapt că un pieton se află pe trecerea de pietoni nu garantează siguranța absolută. În opinia sa, încrederea excesivă în regulile de circulație poate crea o falsă senzație de protecție, în condițiile în care și șoferii pot fi la rândul lor distrași de telefon. „Nu te ajută cu nimic că ești pe trecerea de pietoni după ce ajungi să stai în spital câteva luni”, a punctat acesta.
Declarațiile vin într-un context în care utilizarea telefonului mobil la volan rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere, iar autoritățile au înăsprit sancțiunile în ultimii ani. Totodată, creșterea numărului de vehicule electrice și hibride schimbă dinamica traficului urban, mai ales în zonele aglomerate.
Podcastul integral poate fi văzut în clipul de mai jos.